ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii

16:33 | 10.09.2019 Categorie: Comunicate

Ministrul Vadim Brînzan s-a întâlnit cu Ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, Uldis Mikuts

Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, Uldis Mikuts. Subiectele discuție au vizat potențialul de cooperare în domeniul transportului feroviar și cel aerian, precum și organizarea celei de-a IV-a Sesiuni a Comisiei interguvernamentale moldo-letone, care urmează să se desfășoare la Riga.

Vadim Brînzan a apreciat asistența tehnică acordată țării noastre pentru reforma sistemului judiciar și consolidarea capacității sistemului financiar. Potrivit ministrului Brînzan, Comisia interguvernamentală moldo-letonă pentru cooperare economică, industrială şi tehnico-științifică reprezintă o platformă foarte bună pentru un schimb targetat de informații.

„Invităm investitorii letoni să lanseze și să implementeze proiecte în domeniul energiei regenerabile, și îi încurajăm să participe la viitoarele licitații în domeniul energiei regenerabile, anunțate de Guvern. De asemenea, suntem interesați de continuarea reabilitării și modernizării sistemelor de încălzire urbană, cu utilizarea eficientă a resurselor energetice, unde experiența și know-how-ul companiilor de termoficare din Letonia vor fi binevenite”, a adăugat ministrul.

La rândul său, Ambasadorul Uldis Mikuts a salutat deschiderea autorităților de la Chișinău în dezvoltarea noilor parteneriate cu Letonia, menționând că în Republica Moldova activează 63 întreprinderi cu capital leton, investițiile în capitalul social însumând 33,05 milioane de lei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!