ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Atleta Dimitriana Surdu a devenit campioană balcanică

09:41 | 19.02.2020 Categorie: Sport

Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. Atleta moldoveană Dimitriana Surdu a devenit la Istanbul (Turcia) campioană balcanică la aruncarea greutății, au informat miercuri surse din cadrul federației naționale de profil, relatează MOLDPRES.

Ea a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere fixând în cea mai bună tentativă a sa 18,11 metri. Discipola antrenorului Vadim Hranovschi este calificată la Jocurile Olimpice din vara anului curent de la Tokyo (Japonia), studentă la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport.

Și alți atleți moldoveni au luat un start bun în noul sezon sportiv. La primul mare concurs internaţional oficial în sală, campionatul balcanic pentru juniori Under-20, desfășurat pe 9 februarie, de asemenea la Istanbul, cu participarea reprezentanților a 21 de țări din sud-estul Europei, Nina Căpățână s-a clasat pe locul trei. Tânăra performeră este elevă la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv și este antrenată de același tehnician, Vadim Hranovschi. Un alt elev al acestei instituții, Adrian Iordan s-a clasat pe locul trei la cursa de alergări pe distanța de 800 metri cu rezultatul un minut și 54,99 secunde. 

Următorul mare concurs la care vor participa atleţii moldoveni este Cupa Europei la aruncări, programat în orașul Leiria (Portugalia). Aici vor concura cei mai buni aruncători din țară: Zalina Petrivskaya-Marghiev, Serghei Marghiev, ambii la aruncarea ciocanului, Dimitrana Surdu (greutate), Adrian Mardare (aruncarea suliței).

img20001416

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!