ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceministrul de Externe al Ucrainei, la ONU: ”Kremlinul continuă să ducă o strategie de escaladare în Donbas”

18:24 | 19.02.2020 Categorie: Externe

Kiev, 19 feb. /MOLDPRES/. Kremlinul continuă să ducă o strategie de escaladare în Donbas (estul Ucrainei), ceea ce reprezintă o încălcare gravă a obligaţiilor asumate de Rusia în calitate de participant la acordurile de la Minsk, a declarat marţi seara ministrul adjunct de Externe al Ucrainei, Serghei Kisliţa, abordând problema escaladării situaţiei în Donbas în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, potrivit agenţiei de presă Lb.ua, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.

În acest context, el a evocat că marţi, când se împlineau cinci ani de la încercuirea trupelor ucrainene la Debalţevo, lupte la care - potrivit unor surse independente - au participat militari din armata regulată a Rusiei - rebelii separatişti au încercat să rupă linia frontului - linia de demarcaţie ce îi separă pe beligeranţi în anumite sectoare din Lugansk (Donbas).

La fel ca preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o declaraţie anterioară, Serghei Kisliţa a afirmat de la tribuna ONU că 'ofensiva (în Donbas) a fost desfăşurată de forţele de ocupaţie ruseşti', adăugând că armata ucraineană a dat un răspuns adecvat la acest atac 'cinic'.

Ministrul ucrainean a accentuat că acordurile convenite la reuniunea din decembrie în format 'Normandia' (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia) nu se îndeplinesc aproape deloc.

'În ultimele două luni, poziţiile noastre au fost vizate de tiruri de peste 400 de ori. De la începutul anului, 13 soldaţi ucraineni au fost ucişi, iar circa 60 răniţi. Poate cineva să spună în aceste condiţii că este vorba de un conflict îngheţat sau de un conflict de intensitate scăzută? Acesta este un război, singurul război în curs de desfăşurare în Europa. Un război la scară largă declanşat de Federaţia Rusă', a spus diplomatul ucrainean.

Într-un gest ce a generat emoţie, Kisliţa a arătat fotografia soldatului ucrainean care a fost ucis în atacul de marţi din Donbas, acuzând Rusia de implicare în această crimă.

'Fac asta în memoria lui Maxim. Avea doar 22 de ani şi a fost ucis azi (marţi) cu gloanţe furnizate de Rusia. Avea doar 22 de ani, dle Nebenzea. Fiul meu are aproximativ aceeaşi vârstă', a spus ministrul ucrainean, adresându-se ambasadorului Rusiei la ONU, Viktor Nebenzea.

Cel puţin un soldat ucrainean a fost ucis, iar alţi patru răniţi în lupte cu separatişti proruşi în estul Ucrainei marţi dimineaţă, a anunţat Kievul, dând publicităţii un bilanţ al confruntărilor de o violenţă ieşită din comună în ultima perioadă, informează AFP şi Ukrinform.

Rebelii proruşi au încercat să rupă linia frontului, recurgând în special la mitraliere de calibrul 120 mm, potrivit autorităţilor ucrainene.

Misiunea OSCE în Donbas a înregistrat 2.300 de explozii în urma ofensivei întreprinse marţi în regiunea Lugansk (Donbas), între orele 05:30 şi 11:30.

Ucraina se confruntă de aproape şase ani cu un război cu separatiştii proruşi, care a făcut peste 13.000 de morţi şi a dus la strămutarea a aproximativ 1,5 milioane de persoane.

Intensitatea luptelor s-a diminuat considerabil după semnarea acordurilor de pace la Minsk în februarie 2015, dar violenţele izbucnesc cu regularitate crescând bilanţul morţilor.

img20001450

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!