Două volume despre cartea românească veche și rară au fost lansate la Chișinău
19:22 | 21.02.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova au fost lansate vineri volumele din seria BASARABICA - „Cartea românească veche în Basarabia: Istorie, circulație, valoare documentară” de doctorul habilitat în istorie Igor Cereteu și „Lumina cărții la români (sec. XIV–XIX). Studii, surse și materiale”, de academicianul Andrei Eșanu și doctorul în istorie Valentina Eșanu, relatează MOLDPRES.
În debutul manifestării, directorul instituției-gazdă, Elena Pintilei, a menționat că istoria cărții este o componentă a culturii și civilizației. ”Cartea dintotdeauna a fost inima civilizației, fiind un mijloc indispensabil de cercetare. Cartea veche conține informații științifice, filosofice și religioase. Tocmai de aceea, în contextul lansării acestor volume, am inaugurat două expoziții: ”Tezaur – valori de unicat din patrimoniul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova” și ”Istoria cărții în literatura de referință”, a subliniat Elena Pintiilei.
Solicitat de MOLDPRES, doctorul habilitat în istorie, Igor Cereteu, a afirmat că volumul „Cartea românească veche în Basarabia: Istorie, circulație, valoare documentară” reprezintă o lucrare de sinteză referitoare la circulația cărții în spațiul dintre Nistru și Prut.
”Până acum acest subiect a fost neglijat, scos din mediul de cercetare și abia în ultimele decenii s-a permis cercetătorilor să se aplece asupra cărților noastre bisericești. Cărțile bisericești sunt de altfel pilonul pe care s-a menținut limba română și identitatea noastră națională. Ele ne-au ajutat să rezistăm de la 1812 încoace, în procesul intens de rusificare, care s-a făcut la noi. Sper ca această carte să prezinte interes cititorilor. Este structurată în cinci capitole și cuprinde 545 de pagini”, a precizat Igor Cereteu.
Potrivit autorului, primul capitol se referă la aspectele istoriografice și izvoristice, cel de-al doilea cuprinde o trecere în revistă a cărții românești în spațiul românesc de la 1508 până la 1830, iar în cel de-al treilea a fost abordată răspândirea cărții românești în Basarabia. Un alt capitol tratează problema prezenței și circulației legăturilor prin carte ale așezămintelor monahale din Basarabia cu altele din partea dreaptă a Prutului. Ultimul capitol valorifică însemnările manuscrise de pe cărțile vechi, în care au fost abordate problemele cotidiene: cutremurele de pământ, datele meteorologice, schimbările de domnie și alte probleme conexe circulației cărții românești în Basarabia.
Potrivit academicianului Andrei Eșanu, cartea „Lumina cărții la români (sec. XIV–XIX). Studii, surse și materiale” cuprinde 32 de studii, dedicate cărții vechi românești, manuscrise și tipărite în întreg spațiul românesc, dar și în afara acestui spațiu. ”Sunt niște studii aprofundate pe anumite teme și probleme care până acum nu au fost cercetate”, a precizat Andrei Eșanu. Volumul are peste 600 de pagini.
Cele două volume au fost editate cu sprijinul Academiei Române, Institutului de Arheologie din Iași, Muzeului Brăilei „Carol I”, Academiei de Științe a Moldovei și al Institutului de Istorie.