Oleg Crețul: ”Mulțumesc mult tuturor care m-au ajutat să revin în judo”

Interviu acordat în exclusivitate Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES de către multiplul premiant al Campionatelor Europene, Mondiale, Jocurilor Parolimpice la judo, Oleg Crețul.

MOLDPRES: Un grav accident automobilistic produs lângă Svetloe (Comrat) la nici 22 de ani împliniți te-a aruncat în beznă. Cum s-a întâmplat?

Oleg Crețul: Început de septembrie, 1997: veneam din Ucraina, de la părinții soției. Cu nouă zile în urmă serbasem nunta. Viteza de deplasare era de aproximativ 100 kilometri pe oră. În față a apărut pe neașteptate, din fâșia de copaci de pe marginea drumului, pe contrasens, un tractor. N-am reușit să evit impactul. Ciocnirea a fost violentă, tragică. Soția și fratele au decedat la puțin timp. Eu m-am aflat aproximativ 30 de zile la reanimare. Medicii au făcut tot posibilul pentru a mă salva, dar am rămas pentru toată viața fără vedere...

M.: Cum ai revenit în sport?

O.C.: Greu de tot. Peste aproximativ doi ani de la accident, în 1999. Eram într-o depresie totală. Mă vizitau mereu prietenii acasă, mă încurajau, îmi spuneau că nu totul este pierdut. Unul dintre ei, Vitalie Gligor, a fost cel mai convingător și insistent. Mi-a oferit tot sprijinul posibil. Am făcut studiile împreună la facultatea de educație fizică, luptam în aceeași categorie de greutate la diferite turnee republicane. Ne-am înfruntat în tinerețe pe tatami de cinci ori. Mi-a oferit tot sprijinul posibil. Însoțitor permanent, antrenor, manager... Cu el am participat la primul turneu pentru sportivi cu deficiențe de vedere, la Vilnius (Lituania), în 1999.

Am devenit câștigător. Pe toți concurenții i-am învins prin ”ippon” (victorie înainte de expirarea timpului regulamentar). Acolo m-a contactat antrenorul selecționatei parolimpice de judo a Rusiei, Valentin Alekseevici Pegov, originar din Ufa (Bașkorstan). Mi-a propus să reprezint pe viitor Federația Rusă. Cunoașteți care era situația economică în Republica Moldova în 1999. În sport, practic, nici o șansă de afirmare pe arena internațională, pentru că nu erau bani și pentru noi, parolimpicii. Am acceptat propunerea făcută. Condiții de antrenamente mult mai bune, remunerare pe măsura performanțelor obținute.  Am devenit în continuare campion european, mondial, olimpic...

M.: Ai revenit, însă, acasă. Continui antrenamentele...

O.C.: Eu n-am plecat din Republica Moldova pentru totdeauna, pentru că aici se află cei mai apropiați prieteni, oameni dragi, familia și mă bucur mult că atitudinea mea a fost apreciată. Școala specializată de judo din capitală îmi poartă numele. În onoarea mea se desfășoară la Chișinău, deja de câțiva ani, un turneu internațional de amploare rezervat juniorilor, la care au fost prezente și personalități ale judoului mondial: campionii olimpici Tagir Haybulaev, Arsen Galstyan, Mansur Iasev (toți din Federația Rusă), Djamel Bouras (Franța) ș.a.

A propos, cu Djamel Bouras am luptat în 1996 în finala Campionatului European de la Haga, unde i-am cedat doar la decizia arbitrilor (conform numărului de avertismente acordate ambilor). Nimeni dintre noi nu a reușit să finalizeze vreun procedeu. El și-a adus aminte cu plăcere în timpul revederii la Chișinău de acel meci tensionant.

M.: La 45 de ani împliniți mai dorești să obții o medalie parolimpică în vara acestui an, la Tokyo (Japonia).

O.C.: Da. Am obținut deja biletul olimpic de acreditare și mă pregătesc intens de acest turneu. Probabil, va fi ultimul din carieră.

M.:  Ar fi binevenit, în contextul acestei discuției purtate, să faci o succintă enumerare a oamenilor care te-au ajutat să revii în judo, să fii un membru activ, important al acestei familii...

O.C.: Cu mare plăcere, deși s-ar putea întâmpla, să scap pe cineva. Cer anticipat scuzele de rigoare. Deci: Vasile Colța, Vitalie Gligor, familia mea, Andrei Golban, Muhtar Murtazaliev, Victor Florescu, Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, Andrei Cojocari, Dumitru Eșanu, Sergiu Toma, Leonid Colpașcicov, Serghei Mândru...

Fișier biografic

Născut pe 21 februarie 1975 la Chișinău. Vicecampion european (Haga, 1996), participant la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996) în componența delegației moldovenești. Cu începere din 1999 a apărat circa un deceniu culorile sportive ale selecționatei parolimpice de judo a Federației Ruse, devenind medaliat cu argint la Atena (2004), campion la Beijing (2008) printre sportivi cu deficiențe de vedere, categoria de greutate până la 90 de kilograme, de patru ori campion mondial, triplu campion european. Este decorat cu ordinele „Prietenia popoarelor”, ”Mândria națiunii”, ”Salavat Yulaev” (Federația Rusă), medalia ”Meritul civic” (Republica Moldova). Recăsătorit. Împreună cu soția Oxana îi educă pe fiul Oleg (19 ani) și fiica Iulia (14 ani). Este președintele Comitetului Parolimpic din țară.