ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

14:32 | 22.02.2020 Categorie: Comunicate

O primă activitate, desfășurată în cadrul proiectului TRABOR

Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Prima vizită de documentare a expertului internațional, Ovidiu Stanciu, în contextul realizării proiectului „Consolidarea capacităților de instruire a Poliției de Frontieră în Republica Moldova – TRABOR” a avut loc în perioada 18-20 februarie 2020. Este și prima activitate în cadrul acestui proiect cu genericul „Evaluarea funcțională a capacităților și necesităților Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei și Elaborării Conceptului de Dezvoltare Strategică al CESF”.

În debutul întrevederilor de lucru planificate, echipa de proiect, formată din reprezentanții IGPF și OIM, a vizitat Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, unde au fost prezentate informații despre organizarea, planificarea și desfășurarea procesului de învățământ. Expertul internațional s-a interesat de asemenea, în ce măsură instituția implementează Curricumul de bază comun, inclusiv Cadrul UE de Calificări Sectoriale pentru polițiștii de frontieră (SQF), precum și despre procesul de promovare a acestei profesii, inclusiv admiterea la studii. Proiectul va acorda o atenție sporită dimensiunii de gen în activitatea CESF, prin încurajarea profesiei de polițist de frontieră în rândurile fetelor/femeilor, conform celor mai bune practici și standarde internaționale.

În acest context, părțile implicate în proiect, au avut întrevederi cu reprezentanții Direcției politici de personal și perfecționare a personalului din Ministerul Afacerilor Interne, precum și din Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI.

Pe agenda de lucru s-a regăsit și întrevederea cu șeful adjunct al Poliției de Frontieră Valentin Fiodorov. Dumnealui a precizat că fortificarea capacităților de instruire ale Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei prin eficientizarea sistemelor de pregătire a polițiștilor de frontieră este un element-cheie în consolidarea capacităților instituționale la controlul frontierei de stat. Totodată, au fost date asigurări de inițiativă și susținere la orice etapă unde se necesită implicarea conducerii, astfel fiind posibilă soluționarea problemelor și gestionarea eficientă a provocărilor apărute pe parcursul implementării activităților.

Proiectul „Consolidarea capacităților de instruire a Poliției de Frontieră în Republica Moldova – TRABOR” este planificat pentru 24 de luni, iar lansarea acestuia a avut loc la data de 13 decembrie 2019. La fel, proiectul este finanțat de către Organizația Internațională pentru Migrație și implementat de Misiunea OIM în Republica Moldova.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!