Cântăreața Maria Iliuț îşi sărbătorește ziua de naștere
10:08 | 23.02.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Interpreta de muzică populară Maria Iliuţ, Maestru în Artă, supranumită ”privighetoarea din Munții Carpați”, își sărbătorește duminică, 23 februarie, cea de-a 65-a aniversare, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, cântăreața a spus că își va sărbători ziua de naștere în mod obișnuit, în sânul familiei, și, tot în această zi, va avea un concert la Strășeni.
Interpreta s-a născut la 23 februarie 1955 în satul Crasna, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, Ucraina. În 1978-1984, şi-a făcut studiile la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău.
Începând cu anul 1983, este solistă în ansamblul etnofolcloric „Tălăncuța”, formațiile „Ștefan Vodă” și „Busuioc moldovenesc”. A condus studioul folcloric de la Palatul de Creație a Copiilor din Chișinău. În prezent, este lector superior la Facultatea de Arte Frumoase a Universității de Stat din Moldova, unde conduce Ansamblul etnofolcloric „Crenguța de iederă”, pe care l-a întemeiat și care deține titlul de colectiv-model din R. Moldova.
A colaborat cu orchestrele de muzică populară ”Lăutarii”, „Mugurel”, „Folclor”, „Joc”, ”Căruța”, Orchestra Fraților Advahov, cu Mihai Amihalachioaie, Gheorghe Banariuc, Petre Neamțu, Gheorghe Șevcișin, Nelu Laiu și alți muzicieni. A înregistrat mai multe cântece populare la Radio Moldova, precum „Bătuta ca la Crasna”, ”Sus la munte la munșel”, ”Iertăciune”, ”Mamă, câte fete ai”, „Bătrâneasca”, „Busuioace nu te-i coace”, „Cântă, cuce, că ți-i bine”, ”Pierderea ciobănașului”, ”Bucovină, ce-ai pățât...”, ”Zice lumea că nu-s bună”, ”Huțulca”, ”Crenguță verde de brad”, „Sus pe munte cade bruma”, „Doamne, doamne, greu e dorul”, „Bucovină, plai cu flori”, „Cât am fost la mama me” ș.a.
Este laureată a Festivalului-concurs internațional al cântăreților români de pretutindeni de la Drobeta Turnu-Severin, 1989, a Concursului „Cântați cu noi” de la Chișinău, 1989, a Festivalului folcloric național „Șezătoarea” de la Fălticeni, 1992, și a Festivalului-concurs al cântecului păstoresc „Miorița” de la Târgoviște, 1996. A întreprins mai multe turnee în Cipru, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Spania, Turcia și în alte țări.
Maria Iliuț a fost menționată cu Diploma Ministerului Educației din Republica Moldova și Diploma de Excelență a Consulatului General al României la Cernăuți, cu premiul ”Inima de aur” pentru promovarea folclorului autentic (2007), Premiul ”Potcoava de aur” pentru creativitate, măiestrie profesională și prezență constantă în topul melodiilor populare (2010), cu Premiul ”Isidor Burdin” al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, pentru promovarea valorilor culturale naționale prin intermediul festivalurilor naționale și internaționale (2019). Este membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova și a Societății Culturale București-Chișinău.