ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un avocat a fost reţinut fiind bănuit de implicare în circulația ilegală de droguri

10:21 | 27.02.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Un avocat a fost reţinut de oamenii legii fiind bănuit de implicare în circulația ilegală de droguri, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în ultimele luni a fost investigată activitatea ilicită a unui grup de persoane implicate în circulația ilegală de droguri. În cadrul investigațiilor, a ajuns în vizorul organelor de drept și un bărbat, cu vârsta de 34 ani, care practică activitate de avocat.

Astfel, la 25 februarie, sub conducerea PCCOCS oamenii legii au percheziționat domiciliul bănuitului. În urma percheziției, a fost depistată și ridicată o substanță cristalizată de culoare albă asemănătoare cu drog de tip PVP, folii de staniol și alte ustensile specifice de consumare a drogurilor, care aveau urme de utilizare.

Pentru perioada investigației, bănuitul este prezumat nevinovat, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!