ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O alertă cu bombă a fost înregistrată la Curtea de Apel Chişinău

11:00 | 27.02.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. În dimineaţa zilei de joi, un bărbat a anunţat, prin intermediul serviciului 112, precum că Curtea de Apel Chișinău este minată. La faţa locului s-au deplasat grupa operativă a Inspectoratului de Poliție, echipaje ale batalionului de patrulare şi reacţionare operativă, comunică MOLDPRES.

Ofițerul de presă al poliției capitalei, Natalia Stati, a menţionat pentru Agenţie că apelul a parvenit în jurul orei 09:30. ”Imediat la faţa locului s-au deplasat grupa operativă a inspectoratului, echipaje ale batalionului de patrulare și reacţionare operativă. Poliţiştii au evacuat toate persoanele care se aflau în incintă, iar zona a fost încercuită. Totodată, a fost solicitată și s-a prezentat echipa tehnică explozivă a MAI pentru verificarea minuțioasă a clădirii instituției”, a spus Stati.

Conform sursei citate, în prezent, se întreprind măsuri pentru stabilirea circumstanțelor și identificarea persoanei care a efectuat apelul la 112.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!