Comunicat de presă al Primăriei municipiului Chișinău
10:31 | 01.03.2020 Categorie: Comunicate
Lansarea campaniei de informare despre orașul Chișinău „Orașul meu”
Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău lansează astăzi, 01 martie, a.c., o campanie de informare şi promovare a capitalei, cu genericul „Oraşul meu”. În acest scop, a fost realizat un sport informațional care va fi plasat în transportul public municipal (troleibuze și autobuze).
În scopul promovării imaginii orașului și dezvoltării turismului, Primăria municipiului Chișinău a inițiat un șir de acțiuni și proiecte de amploare.
Filmulețul descrie frumusețea capitalei noastre, prin clădirile istorice și monumentele de arhitectură, străzile largi, rețeaua de transport public. Tot aici sunt prezentate date istorice și statistice despre oraș: numărul de grădinițe și școli, rețeaua de biblioteci municipale, muzee, teatre, monumente, parcuri și scuaruri, orașe înfrățite cu capitala noastră, Chișinăul în denumirea străzilor din alte orașe etc.
De asemenea, spotul video conține mesajele de responsabilizare civică: comportamentul oamenilor în spațiile publice, în transport și pe străzi; promovarea sportului și a modului sănătos de viață, protecția mediului, ocupațiile copiilor în timpul liber, grija față de animale și echiparea posesorilor de câini în timpul plimbatului acestora.
Materialul video are scopul de a crește gradul de transparență a activității autorităților publice locale, precum și mediatizarea informațiilor utile pentru locuitorii urbei, prin intermediul proiectului municipal „Cu grijă pentru cetățeni”, care se va desfășura pe parcursul anului 2020.
Spot informativ: https://youtu.be/yeirP4etbLU