Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale
08:30 | 05.03.2020 Categorie: Comunicate
Comisia Electorală Centrală a examinat, în ședința de astăzi, rapoartele financiare ale grupurilor de inițiativă constituite de partidele politice, blocul electoral și candidatul independent pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidaților la funcția de deputat pe circumscripția uninominală la alegerile parlamentare noi din 15 martie 2020
Chişinău, 5 mar. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a examinat, în ședința de astăzi, rapoartele financiare ale grupurilor de inițiativă constituite de partidele politice, blocul electoral și candidatul independent pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidaților la funcția de deputat pe circumscripția uninominală la alegerile parlamentare noi din 15 martie 2020.
În conformitate cu prevederile legislației electorale, partidele politice, blocul electoral și candidații independenți care au constituit grupuri de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidaților la funcția de deputat pe circumscripția electorală uninominală nr. 38, municipiul Hâncești, au obligația să prezinte CEC, săptămânal, rapoartele privind finanțarea activității grupurilor de inițiativă și, ulterior, cele finale pentru întreaga perioadă de activitate a grupurilor de inițiativă.
În procesul de examinare a rapoartelor prezentate, CEC a identificat că au fost efectuate cheltuieli nedeclarate de către grupul de inițiativă în susținerea domnului Balinschi Vitalie, candidatul la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic „Șor”, în sumă de 177.450,00 lei, aferente tipăririi unei publicații.
În acest context, CEC a avertizat Partidul Politic „Șor” pentru încălcarea art. 41 alin. (4) din Codul electoral, și anume pentru neefectuarea tuturor cheltuielilor pentru campania electorală din contul bancar „Destinat grupului/grupurilor de inițiativă” și, respectiv, pentru nedeclararea acestora. Astfel, formațiunea politică urmează să prezinte până la 6 martie 2020, inclusiv, raportul final corectat conform constatărilor Comisiei.
Pentru depășirea plafonului mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul „Destinat grupului/grupurilor de inițiativă” stabilit de către CEC, Partidul Politic „Șor” a fost avertizat. Totodată, CEC a decis să lipsească Partidul Politic „Șor” de alocațiile de la bugetul de stat până la finele anului 2020.