ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

09:29 | 05.03.2020 Categorie: Comunicate

Orchestra națională de muzică populară „Lăutarii” aniversează 50 de ani de la fondare

Chişinău, 5 mar. /MOLDPRES/. În seara zilei de astăzi, 4 martie, ministrul Corneliu Popovici a participat la concertul aniversar al Orchestrei naționale de muzică populară „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, „Lăutarii TRADIȚIONAL”. Evenimentul se înscrie în suita spectacolelor muzical-coregrafice ale celei de-a 54-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

În cadrul spectacolului, pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac” alături deOrchestra națională de muzică populară „Lăutarii”, au evoluat și interpreții: Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Nicolae Ciubotaru, Ioana Căpraru, Mihai Ciobanu, Lilia Roşca, Tatiana Jacot, Maria Sarabas, Petrica Mîțu Stoian, Niculina Stoican, Ovidiu Barteș, Cristian Pomohaci, Mariana Ionescu Căpitănescu, Cornelia și Lupu Rednic, Constantin Enceanu, Viorica Macovei, Constantin Bahrin etc.

Menționăm că Orchestra națională de muzică populară „Lăutarii” a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filarmonicii de Stat din Moldova de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac. În anul 1978 conducerea orchestrei „Lăutarii” o preia violonistul Nicolae Botgros. De când la pupitrul dirijoral se află maestrul Nicolae Botgros, orchestra „Lăutarii” a susţinut mii de spectacole de mare rezonanţă în toată Republica Moldova, dar şi pe cele mai prestigioase scene din lume – România, Grecia, Italia, Germania, Franţa, Turcia, Danemarca, SUA, Austria, Mongolia şi alte ţări.

Festivalul Internațional de Muzică ,,Mărţişor” – 2020 se desfășoară în perioada 1-10 martie și conține un program divers și bogat în spectacole care vor fi organizate atât la Chișinău, cât și pe întreg teritoriul țării.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!