ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poetul Vasile Romanciuc a lansat antologia „Pâinea noastră cea din toate filele”

11:12 | 06.03.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 mar. /MOLDPRES/. O antologie de versuri intitulată „Pâinea noastră cea din toate filele” a poetului Vasile Romanciuc a fost lansată joi, 5 martie, la o librărie din Chișinău, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, scriitorul Iulian Filip a menționat că pentru generația poeților anilor ’70 a venit etapa antologiilor, iar volumul prezintă „o panoramă sintetică, esențială, o exigență la limită și o renunțare la principiul cronologic”.

„Autorul nu a ales, cum se obișnuiește la noi, din fiecare carte ce i s-a părut mai reușit. Vasile Romanciuc a făcut un efort și a realizat o arhitectură nouă, mai proaspătă de a structura poeziile. Aici sunt poezii despre limbă, neam și pământ. Lecția lui Vasile Romanciuc continuă”, a subliniat Iulian Filip.

La rândul său, criticul literar Eugen Lungu a afirmat că Vasile Romanciuc este un reflexiv care adaugă foşnetului liric al poeziei fluizii unei gândiri identitare, cu strictă conştiinţă de sine. „Poemul său este meditativ fără a fi grav, etic, dar fără sâcâiala moralistă, concret-istoric, evitând însă sloganul. O cerebralitate frăgezită de frumos”, a constatat Eugen Lungu.

Potrivit criticului literar, Lucia Țurcanu, Vasile Romanciuc rămâne un poet pe cât de sensibil, pe atât de profund. „Imaginile din textele sale, elaborate cu multă grijă pentru cuvântul scris și cu multă încredere în relevanța a ceea ce rămâne nespus, impresionează prin inedit, bucură prin frumusețe, bulversează prin adevărul pe care îl transmit”.

Vasile Romanciuc s-a născut la 17 decembrie 1947, în satul Bădragii Noi, fostul județ Hotin, astăzi raionul Edineț. În 1972, a absolvit  Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău. A fost redactor la Radio Moldova, consilier la Uniunea Scriitorilor, redactor la editurile „Museum”,„Gherghe Asachi”, „Literatura Artistică” și „Prut”. A editat volumele de versuri „Genealogie”, „Citirea proverbelor”, „Din tată-n fiu”, „Ce am pe suflet”, „Note de provincial”, „Un timp fără nume”, Recitirea proverbelor”, ”Purtătorul de cuvânt al tăcerii”, „Veşminte de gală pentru marii pitici”, „Lasă un semn”, „Cuvântul ne adaugă vedere. Sonete”, „Lumina glasului lăuntric” ș.a.

A fost distins cu Premiul Naţional al Republicii Moldova (2000), Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu” (Ploiești, România, 2001), Diploma de Onoare a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret – IBBY (Basel, Elveţia, 2002, și Atena, Grecia, 2018), Premiul Opera omnia al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2015), Ordinul de Onoare al Republicii Moldova (2010) și cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer (România, 2014).

Volumul „Pâinea noastră cea din toate filele” de Vasile Romanciuc cuprinde 208 pagini.

img20001985

img20001985

img20001985

img20001985

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!