ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Editura ”Cartier” a organizat ”Noaptea Cărților Deschise”, la 25 de ani de la fondare

15:11 | 07.03.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 7 mar. /MOLDPRES/. În librăriile ”Cartier”  din Chișinău a avut loc vineri, 6 martie, ”Noaptea Cărților Deschise”, ediția a XI-a, la 25 de ani de la fondarea instituției. În această zi, cărțile ”Cartier” s-au vândut la jumătate de preț la Librăria din Centru și la Librăria din Hol, iar acestea din urmă au avut un program prelungit: de la ora 9.00 până la ora 23.30, informează MOLDPRES.

În aceeași zi, la Librăria din Centru a avut loc o seară de poezie de dragoste cu genericul: ”(s)ex libris Cartier”. În cadrul ei, au susținut un recital de versuri poeții Vasile Romanciuc, Nicolae Popa, Irina Nechit, Eugenia Bulat, Rodica Gotca, Anatol Grosu, Virgil Botnaru, Alexandru Corduneanu ș.a., iar criticii Andrei Țurcanu și Ana Bantoș, ex-ministrul Liliana Nicolaescu-Onofrei și profesoara Mariana Jitari au vorbit despre importanța cărții și a lecturii.

Solicitat de MOLDPRES, directorul Editurii ”Cartier”, scriitorul Gheorghe Erizanu, a menționat că evenimentul urmărește drept scop promovarea cărții și a lecturii. ”Noi dorim să creștem cititorii noștri din rândurile liceenilor și studenților. Am organizat și topul cititorilor ”Cartier”: cele mai bune 25 de cărți în 25 de ani ai Editurii ”Cartier” (cinci domenii: literatură română, literatură străină, carte de istorie, carte de referință & albume, carte pentru copii) și vom acorda 25 de premii pentru participanții la top”, a precizat Gheorghe Erizanu.

La rândul său, scriitorul Emilian Galaicu-Păun, redactorul-șef al Editurii ”Cartier”, a afirmat că, din păcate, în comparație cu anii precedenți, au fost mai puțini cititori, un motiv fiind și exodul masiv din ultimul timp. ”Totuși, cei care au venit știau ce să caute. Am observat că se profesionalizează cititorul și aceasta ne bucură mult, iar producția ”Cartier” devine mai elevată. Lucrăm în vederea creșterii cititorului de elită”, a subliniat redactorul-șef al editurii.

În cadrul evenimentului a avut loc decernarea Premiului ”Om de Cuvânt 2019”. Acesta a fost ales din cei cinci finaliști nominalizați: scriitorii Vitalie Ciobanu și Dumitru Crudu, criticii literari Andrei Țurcanu și Nina Corcinschi și jurnalista radio Victoria Cușnir. În posesia premiului ”Om de cuvânt” a intrat Victoria Cușnir. Laureații premiului” Om de cuvânt” din anii precedenți sunt: Vladimir Beșleagă (2013), Maria Șleahtițchi (2014), Lucia Țurcanu (2015), Dorin Recean (2016), Eugen Lungu (2017), Mariana Jitari (2018) și Vasile Romanciuc (2019).

Potrivit organizatorilor, premiul se acordă unei personalități doar o singură dată. Care se ține de cuvânt, care promovează cărțile, care participă la evenimentele Librăriilor ”Cartier” în calitate de invitat sau oaspete, cumpără cărți din Librăriile ”Cartier”, știe ce cărți cumpără, știe greutatea cuvântului, știe când, cum și unde să-l spună. Deținătorul Premiului ”Om de Cuvânt” poate procura cărțile ”Cartier” la jumătate de preț pentru un an de zile. Finaliștii pot procura cărțile cu o reducere de 20 la sută.

Editura ”Cartier” a fost fondată în 1995 și este considerată una dintre cele mai importante edituri din R. Moldova și din spațiul limbii române. În 1995, editura a tipărit primele două cărți: ”Frumoasa lumii”(carte pentru copii) de Mihai Eminescu și ”Lunaticul nopții scitice” de Nicolae Popa. În prezent, Editura ”Cartier” publică în medie 90 de titluri pe an: dicționare, enciclopedii, albume, beletristică, manuale, auxiliare didactice, carte pentru copii, studii și eseuri, grupate în mai multe colecții. Dispune de distribuție și librării proprii în România și în Republica Moldova.

img20002018

img20002018

img20002018

img20002018

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!