ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

13:16 | 10.03.2020 Categorie: Comunicate

Susținerea dezvoltării acțiunilor sportive de masă pe agenda Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a A.O. „Sporter”

Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Perspectivele colaborării în scopul susținerii și dezvoltării acțiunilor sportive de masă în anul 2020 a fost principalul subiect abordat de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici și secretarul de stat în domeniul tineret și sport Ion Gheorghiu, în cadrul unei întrevederi cu Dmitri Voloșin, fondatorul organizației sportive obștești „Sporter”.

În debutul discuțiilor, ministrul Corneliu Popovici a menționat că promovarea sportului de masă și a unui mod de viață sănătos, în rândul elevilor și tinerilor reprezintă o prioritatea a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

La rândul său, Dmitri Voloșin a afirmat că A.O. Sporter își propune atragerea și implicarea unui număr mare de cetățeni ai Republicii Moldova în activităţi sportive în aer liber, alături de familie şi prieteni.

La final, părțile au convenit asupra organizării în anul 2020 a unui șir de acțiuni sportive cu caracter de masă cum ar fi: „Săptămâna Europeană a Sportului”, „Maratonul Internațional Chișinău”, „Velo Hora”, „Rubicon Summer” etc.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!