Coronavirus: SUA au decis suspendarea pentru 30 de zile a intrării persoanelor care au călătorit recent în Schengen
16:04 | 12.03.2020 Categorie: Externe
Washington, 12 mar. /MOLDPRES/. Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri suspendarea pentru 30 de zile a intrării în SUA a persoanelor care au călătorit recent în Europa, cu excepţia cetăţenilor americani, o măsură dură care vizează limitarea răspândirii epidemiei cauzate de noul coronavirus, transmite AFP, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.
''Am decis să trecem la acţiuni ferme, dar necesare pentru a proteja sănătatea şi bunăstarea tuturor americanilor'', a anunţat Trump în timpul unui discurs oficial rostit din Biroul Oval al Casei Albe.
''Pentru a împiedica intrarea unor noi cazuri în ţara noastră, voi suspenda toate călătoriile provenind din Europa către SUA pentru următoarele 30 de zile'', a adăugat liderul american, care şi-a exprimat regretul că Uniunea Europeană nu a luat ''măsurile de precauţie''.
Măsura, care va intra în vigoare vineri la miezul nopţii, ora Washingtonului (sâmbătă ora 04:00 GMT), va viza orice persoană care a fost în interiorul spaţiului Schengen (din care fac parte 26 de ţări europene între care se aplică libertatea de mişcare) în interval de 14 zile înaintea încercării de a intra pe teritoriul SUA.
Restricţiile includ, de asemenea, excepţii importante pentru anumite persoane ce deţin viză de intrare în SUA şi pentru numeroase persoane cu o legătură familială cu un cetăţean sau rezident american.
Bilanţul epidemiei în SUA a ajuns miercuri la 37 de decese, dintre care 29 în statul Washington (nord-vestul SUA), în timp ce numărul cazurilor confirmate de infecţie cu noul coronavirus a depăşit 1.300.
Pe de altă parte, Departamentul de Stat le-a recomandat cetăţenilor americani să-şi reconsidere planurile de călătorie peste hotare din cauza ''impactului global al COVID-19''.
În ceea ce-l priveşte, Departamentul Apărării a anunţat că impune, începând cu 13 martie, o interdicţie de călătorie pentru 60 de zile pentru americani, pentru civilii angajaţi la Pentagon şi membrii familiilor lor care călătoresc dinspre sau către ţări incluse în nivelul 3 conform clasificării Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor al SUA. În această categorie sunt incluse ţări precum China, Iran, Italia şi Coreea de Sud.
Un diplomat european a declarat că SUA nu s-au coordonat cu Uniunea Europeană înaintea anunţului făcut miercuri seară de preşedintele Donald Trump privind suspendarea pentru 30 de zile a intrării în SUA a persoanelor care au călătorit recent în Europa.
Trump a spus că administraţia sa s-a aflat în contact constant cu aliaţii SUA, dar reprezentanţii UE nu au fost notificaţi înainte în legătură cu decizia Washingtonului, a spus diplomatul respectiv, care nu a fost autorizat să se exprime public. ''Nu a existat niciun indiciu, nicio coordonare aşa cum a susţinut preşedintele'', a afirmat el.