ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un inspector vamal a fost reținut de CNA după ce extorcat 300 de euro de la un șofer

14:12 | 13.03.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. Un inspector al Postului vamal Sănătăuca a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție /CNA/ și procurorii anticorupție, fiind suspectat de pretindere și primire de mită, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor CNA, inspectorul ar fi cerut 300 de euro de la un şofer pentru a nu include în baza de date a Serviciului Vamal informația cu privire la introducerea ilegală din Ucraina în Republica Moldova, prin regiunea transnistreană, a trei automobile, cu numere de înmatriculare lituaniene.

Vameșul a fost prins în flagrant în momentul în care primea a două tranșă, în valoare de 100 euro, din suma pretinsă de 300 de euro, alţi 200 de euro fiindu-i transmişi anterior.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 5 la 10 ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!