Autorităţile de la Chişinău au permis tranzitarea R. Moldova prin două puncte de frontieră
11:48 | 19.03.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 19 mar. /MOLDPRES/. Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în şedinţa din 18 martie, a luat unele decizii ce ţin de tranzitarea ţării noastre, în condiţiile impuse de starea de urgenţă instituită în legătură cu infecţia COVID-19, transmite MOLDPRES.
Potrivit Comisiei, este autorizată tranzitarea teritoriului Republicii Moldova, direct, fără oprire, prin punctele de trecere a frontierei de stat Giurgiulești - Galați și Giurgiulești – Reni, a cetățenilor străini care se întorc în țara de origine sau de reședință, a membrilor misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, acreditate în țara de destinație, precum și membrilor de familie ai acestora.
„Tranzitarea va fi autorizată de angajații Poliției de Frontieră doar după obținerea confirmării din partea autorității locale de frontieră a statului vecin privind acceptarea persoanelor nominalizate pe teritoriul statului său. Poliția de Frontieră va asigura însoțirea mijloacelor de transport ale persoanelor în tranzit de la punctul de intrare până la punctul de ieșire”, indică hotărârea Comisiei pentru Situații Excepționale.
De asemenea, a fost autorizat accesul temporar, în data de 19.03.2020, pe teritoriul Republicii Moldova, în condiții strict reglementate de autoritățile competente, a echipajului aeronavei destinate evacuării voluntarilor Corpului Păcii.
În perioada 17 martie - 15 mai 2020, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgenţă. Aceasta prevede, inclusiv, restricţii de ieşire şi intrare în ţară, sistarea transportului aerian, feroviar şi terestru.