Comitetul Internațional Olimpic și-a exprimat încrederea că Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura
12:21 | 20.03.2020 Categorie: Sport
Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a difuzat un comunicat în care-și exprimă speranța că Jocurile Olimpice de la Tokyo din vara anului curent se vor desfășura, chiar dacă coronavirusul se răspândește rapid în lume, relatează MOLDPRES.
”Aceasta este o situație fără precedent pentru întreaga lume, iar gândurile noastre sunt alături de toți cei afectați de această criză. Suntem solidari cu întreaga societate pentru a face totul ca să fie stopată răspândirea virusului. Situația din jurul virusului COVID-19 afectează de asemenea pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și se schimbă de la o zi la alta. CIO rămâne pe deplin angajat în fața Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020 și cu mai mult de patru luni până la începerea acestora nu este nevoie de decizii drastice în această etapă și orice speculație în acest moment ar fi contraproductivă”, se spune în comunicatul difuzat pentru mass-media.
”CIO încurajează toți sportivii să continue să se pregătească pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 cât mai bine. Vom continua să susținem sportivii prin consultarea cu aceștia și cu autoritățile naționale respective și prin furnizarea către aceștia a celor mai recente informații și evoluții, care sunt accesibile pentru sportivi din întreaga lume pe site-ul Athlete365 și prin intermediul CNO-urilor și FI respective. CIO are încredere că numeroasele măsuri luate de multe autorități din întreaga lume vor ajuta la ameliorarea situației virusului COVID-19”, se mai spune în comunicat.
Participările sportivilor moldoveni la turneele internaționale de verificare și calificare la Jocurile Olimpice sunt însă, ca și pretutindeni, stopate. Deocamdată doar șapte dintre ei au obținut biletele olimpice de acreditare. Aceștia-s Zalina Petrivskaya-Marghiev, Dimitriana Surdu, Lilia-Fisicovici-Martînovici, Serghei Marghiev (toți la atletism), Alexandra Mârca (tir cu arcul), Tatiana Saculțan (natație), Anastasia Nichita (lupte feminine).
Cifra respectivă de performeri calificați - 7 - este deocamdată cea mai mică în istoria sportului moldovenesc. Cea mai mare - 41 - a fost înregistrată la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996). În continuare a fost consemnată o scădere permanentă. La Olimpiada de la Sydney - 34, la cea de la Atena - 33, la Beijing - 29, la Londra - 20, la Rio de Janeiro - 23.
Este în regres vizibil și numărul medaliilor cucerite de solii noștri. La Atlanta - una de argint și alta de bronz, la Sydney - una de argint și alta de bronz, la Atena - niciuna, la Beijing - una de bronz. La ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice (Londra, 2012) și Rio de Janeiro (2016) distincțiile obținute de reprezentanții delegației moldovenești au fost retrase pe motiv de dopaj.