Președintele AȘM Ion Tighineanu a împlinit 65 de ani
11:10 | 22.03.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Președintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion Tighineanu, savant cu renume mondial în domeniul nanotehnologiilor, doctor habilitat în știinţe fizico-matematice, profesor universitar, a împlinit duminică, 22 martie, 65 de ani, informează MOLDPRES.
S-a născut la 22 martie 1955, în satul Sofia, raionul Drochia. Și-a făcut studiile la Facultatea de Electrofizică a Institutului Politehnic din Chișinău, 1972-1974 (actualmente Universitatea Tehnică a Moldovei), apoi la Institutul de Inginerie şi Fizică din Moscova şi doctorantura la Institutul de Fizică „Lebedev” al Academiei de Ştiinţe a URSS (1975-1978), specialitatea corpul solid. În 1982, și-a susținut teza doctor, la Moscova, iar în 1990 - cea de doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
În 1998- 2004, a fost prorector la Universitatea Tehnică a Moldovei, în 2012-2018 – prim-vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei și din 2019 –președinte al AȘM.
Este specialist în domeniul nanoelectronicii și nanotehnologiilor, autor a peste 700 de articole științifice publicate în țară și peste hotare, fondator al şcolii ştiinţifice în domeniul nanotehnologiilor nelitografice. Are 52 brevete de invenţie, este dascăl al mai multor generaţii de studenţi, masteranzi, doctoranzi. Savant cu renume la scară internaţională, a prezentat peste 100 de referate la centre de cercetare şi universităţi în zeci de ţări. A fost decorat cu Ordinul ”Gloria Muncii”, ”Ordinul de Onoare” și cu alte distincții din țară și de peste hotare.