ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

09:23 | 23.03.2020 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, bilanțul săptămânii

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. În perioada 16 - 22 martie 2020, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 38 de evenimente, cu documentarea a 55 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

- 30 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

- un cetățean străin a încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;

- șapte conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor.

Au fost declanșate 58 de consemne, toate conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale. În decursul săptămânii precedente 22 de cetăţeni străini, dar și 27 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 69 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 40 400 și încasarea amenzilor de 18 950 lei.

Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 41 119 traversări, dintre care un număr mai mare – 24 151 treceri pe sensul de intrare în Republica Moldova. Comparativ cu numărul total de persoane, înregistrat în a doua săptămână a lunii martie, este în descreștere cu peste 82%. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 20 217 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 58% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

Cea mai aglomerată zi din săptămâna precedentă a fost luni, 16 martie 2020, fiind înregistrate valori de 14 398 traversări persoane și 4 585 traversări mijloace de transport.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 798 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 1 762 traversări persoane, dintre care 1 178 treceri la frontiera moldo-română și 584 treceri la frontiera cu Ucraina.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Leușeni – 554 traversări persoane;

PTF Sculeni – 314 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 230 traversări persoane;

PTF Tudora – 194 traversări persoane;

PTF comun Criva – 115 traversări persoane (rute charter).

În ultimele 24 de ore, în toate punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 2 650 persoane și completate 1 762 de fișe epidemiologice individuale.

NOTĂ: Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal își intensifică mai multe măsuri pe linia diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei, dar și măsurile de protecție individuală a personalului din subordine. Printre acestea se numără:

- monitorizarea tuturor persoanelor sosite în țară,

- detectarea celor care prezintă simptome asociate cu infecția Coronavirus de tip nou,

- izolarea de celelalte persoane,

- solicitarea serviciului 112 pentru transportarea acestora în cadrul instituției specializate spitalicești.

Pe sensul de intrare în țară, obligatoriu călătorii sunt supuși termometriei, se asigură ca aceștia completează corect fișele epidemiologice și se informează despre amenzile care vor fi aplicate persoanelor ce nu vor respecta măsurile de profilaxie în contextul coronavirusului. Suplimentar, vor scrie pe partea verso a fișei Declarația pe propria răspundere privind respectarea regimului de autoizolare pentru o perioada de 14 zile în locurile determinate. Ca excepție, nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare doar conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzile garniturilor de tren, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă.

Precizăm că în conformitate cu Hotărârea nr.9 din 15 martie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, începând cu data de 17 martie 2020, se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat a cetățenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului. Această restricție nu se referă la cetățenii străini și apatrizii domiciliați sau cu ședere permanentă/temporară, conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzilor garniturilor de tren. La fel, excepție fac membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor internaționale și membrii de familie ale acestora. Intrarea în Republica Moldova a altor categorii de cetățeni străini se va autoriza urmare a coordonării cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

La fel, este autorizată tranzitarea teritoriului Republicii Moldova, direct, fără oprire, prin punctele de trecere a frontierei de stat Giurgiulești - Galați și Giurgiulești – Reni, a cetățenilor străini care se întorc în țara de origine sau de reședință, a membrilor misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, acreditate în țara de destinație, precum și membrilor de familie ai acestora.

Totodată, din 17 martie curent, ora 00:00, a fost SISTAT TRAFICUL AERIAN prin punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău. Ca excepții, a rămas posibilă efectuarea unor zboruri private/charter, pentru a permite autorităților din Republica Moldova, dar și altor state, de a evacua cetățenii săi din zonele afectate de noul Coronavirus, însă fiecare caz în parte este examinat suplimentar de către Autoritatea Aeronautică Civilă.

La informarea oficială de către autoritățile de frontieră și vamale din România și Ucraina, cât și în baza deciziei autorităților naționale competente, mai multe puncte de trecere a frontierei de stat sunt închise.

Vezi Harta punctelor de trecere a frontierei închise și active:
http://border.gov.md/index.php/ro/harta-punctelor-de-trecere

Îndemnăm participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #StaiAcasă

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!