ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un locuitor al raionului Dondușeni va ajunge pe banca acuzaților pentru 19 episoade de trafic de influență

10:36 | 23.03.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Un locuitor al raionului Dondușeni a fost deferit justiției pentru 19 episoade de trafic de influență. Împreună cu acesta, pe banca acuzaților vor compărea încă trei persoane, printre care președintele filialei Ocnița a Asociației Obștești Uniunea Conducătorilor Auto, care de comun cu doi maiștri de instruire practică din subordine, sunt învinuiți de confecționarea documentelor oficiale false, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Procuraturii Generale, în intervalul lunilor februarie – mai 2019, un locuitor al raionului Dondușeni a pretins și primit de la 19 cursanți circa 7 mii de euro pentru a interveni pe lângă membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Ocnița.

Pentru sume cuprinse între 350 și 500 de euro, „clienții” primeau asigurări că promovează cu succes probele examenului pentru obținerea permiselor de conducere de categoria ”B” și ”C”.

În cadrul aceleiași cauze penale este învinuit și președintele filialei Ocnița a Asociației Obștești Uniunea Conducătorilor Auto, care, împreună cu doi maiștri din subordine, au falsificat o serie de acte care confirmau școlarizarea unei persoane pentru susținerea cu succes a examenului auto de categoria ”C”.  

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 5 ani de închisoare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!