Sala cu Orgă deschide stagiunea 2020-2021
14:25 | 16.09.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 16 sep. /MOLDPRES/. Sala cu Orgă își va deschide stagiunea 2020-2021, mâine, 17 septembrie, începând cu ora 18.00, în scuarul instituției, cu un concert de muzică clasică, susținut de Orchestra Națională de Cameră, dirijată de Vladimir Andrieș și Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, directorul instituției, Larisa Zubcu, a menționat că Sala cu Orgă a făcut transmisiuni în direct, fără public, în perioada pandemiei încă în primăvara anului curent. Astfel, primul concert fără public a avut loc pe 21 mai – un recital de Orgă susținut de Anna Strezeva.
”Suntem nespus de bucuroși că după aproape jumătate de an de comunicare online cu spectatorii, muzicienii noștri au posibilitatea să cânte in fața publicului, fie și mai puțin numeros (sunt disponibile doar 50 de locuri), constrânși fiind de restricțiile impuse de pandemie”, a mai spus Larisa Zubcu.
Astfel, Orchestra Națională de Cameră va prezenta lucrări semnate de Peter Warlock, Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Handel, François Devienne, Reinhold Gliere și Gustav Holst, iar Corul Național de Cameră – de Edvard Grieg, Francis Poulenc, Moses Hogan, Antonio Jose și Tomas Garbizu. Soliști: Ion Negură (flaut), Lilia Istratii (mezzo-soprană) și Eugen Ursu (vioară).
Concertul va putea fi urmărit în direct pe pagina de facebook a instituției: https://www.facebook.com/organ.hall/, şi pe pagina Privesc.Eu Moldova.