ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 20 septembrie

07:50 | 20.09.2020 Categorie: Societate

20 septembrie 1519 - Magelan, navigator portughez aflat în solda regelui Spaniei, cu un grup compus din cinci corăbii, începe istorica expediție în jurul lumii.

20 septembrie 1792 - Are loc Marea Bătălie franco-prusacă de la Valmy. În urma acestei victorii asupra prusacilor, francezii își proclamă Republica Franceză.

20 septembrie 1854 - În cadrul Războiului Crimeii, în bătălia de la Alma, trupele franco-britanice le înfrâng pe cele ruse.

20 septembrie 1862 - În Rusia, la Petersburg, este inaugurat primul Conservatoriu.

20 septembrie 1866 - S-a născut ilustrul poet român, George Coșbuc.

20 septembrie 1878 - La Petersburg se inaugurează prima instituție superioară de învățământ pentru fete. Aici și-a făcut studiile Nadejda Krupskaia, viitoarea soție a lui Vladimir Lenin.

20 septembrie 1880 - Orașul Buenos-Aires este declarat capitală a Republicii Argentina.

20 septembrie 1934 - S-a născut una din cele mai mari actrițe de cinema din lume, Sophia Loren.

20 septembrie 1974 - Inaugurarea oficială a superbului drum montan Transfăgărășan, magistrală cu o lungime de peste 90 de km, situată la altitudinea 2040 metri.

20 septembrie 1975 - A încetat din viață celebrul poet Saint-John Perse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

20 septembrie 1977 - Republica Socialistă Vietnam devine membru al Organizației Națiunilor Unite.

20 septembrie 1980 - Irakul atacă Iranul, revendicându-și teritorii disputate de-a lungul anilor de ambele țări. Războiul a durat opt ani și s-a soldat cu moartea a peste un milion de oameni.

20 septembrie 1986 - A decedat Nicolae Testemițanu, mare chirurg moldovean.

20 septembrie 1999 - A murit Raisa Gorbaciov, soția ultimul șef de stat sovietic, Mihail Gorbaciov.

img20007474

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!