ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

10:04 | 22.09.2020 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore

Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 12 889 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 978 traversări persoane, dintre care 4 224 treceri la frontiera moldo-română, 1 134 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 620 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:

PTF Leușeni – 2 670 traversări persoane;

PTF Aeroportul Internaţional Chişinău - 1 620 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați - 978 traversări persoane;

PTF Sculeni – 623 traversări persoane;

PTF Otaci - 504 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

- 23 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

- doi conducători auto au încălcat regulile de transportare;

- trei cazuri de încălcare a regulilor de transportare și de folosire a vinietelor;

- un mijloc de transport a fost identificat la controlul de frontieră cu consemn național;

- 46 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.761 al CC al RM).

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 12 889 persoane și completate 5 038 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, tuse, rinoree).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 148 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!