Un bărbat a murit în urma unui accident cu implicarea mai multor automobile
15:35 | 22.09.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Șoferul unei mașini de taxi a decedat, iar alți doi conducători auto au fost transportați la spital în urma unui accident rutier cu implicarea a patru unități de transport produs în această după amiază pe strada Nicolae Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei, comunică MOLDPRES.
Potrivit poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 14.00. La fața locului, polițiștii au stabilit că patru autoturisme s-au tamponat.
În prezent, oamenii legii desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!