Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor
17:03 | 30.09.2020 Categorie: Comunicate
Raportul semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia, aprobat de Guvern
Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței de astăzi Raportul semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia pe anul 2020.
Potrivit documentului, veniturile încasate la bugetul public național au înregistrat 29,0 miliarde lei, ce reprezintă o diminuare cu 427,0 milioane lei sau cu 1,4 % în comparație cu perioada similară a anului 2019.
Totodată, veniturile colectate de către Serviciul Fiscal de Stat au însumat 19,3 miliarde lei, cu 120,9 milioane lei sau cu 0,6% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. Veniturile colectate de către Serviciul Vamal au constituit 9,9 miliarde lei, cu 379,9 milioane lei sau 3,7 % mai puțin comparativ cu perioada similară a anului 2019.
Cheltuielile bugetului public național realizate în semestrul I al anului 2020 au constituit 32,5 miliarde lei, reprezentând o creștere cu 933,2 milioane lei sau cu 3,0 % față de aceeași perioadă a anului precedent.
Executarea bugetului public național în primele 6 luni ale anului 2020 s-a încheiat cu un sold bugetar (deficit) de 3,4 miliarde lei, sau 1,6% în PIB, în condițiile, în care ținta de deficit bugetar pentru anul 2020 a fost stabilită de 7,6% din PIB.
La situația din 30 iunie 2020, soldul datoriei de stat a constituit 60,0 miliarde lei, înregistrând o majorare comparativ cu sfârșitul anului 2019 cu 7,1 miliarde lei sau cu 13,6%, la valoarea nominală.