Kremlinul acuză CIA că lucrează cu opozantul Navalnîi
15:36 | 01.10.2020 Categorie: Externe
Moscova, 1 oct. /MOLDPRES/. Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt Dmitri Peskov, a respins joi acuzaţiile 'fără fundament şi inacceptabile' ale lui Aleksei Navalnîi, potrivit căruia preşedintele rus Vladimir Putin s-ar afla 'în spatele' otrăvirii sale, adăugând că serviciile secrete occidentale, în special CIA, 'lucrează' cu opozantul rus, relatează agenţiile de presă AFP, Reuters şi RIA Novosti, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
'Considerăm că astfel de acuzaţii împotriva preşedintelui rus sunt fără fundamentat şi inacceptabile', a declarat Peskov într-o reacţie la afirmaţiile făcute de Aleksei Navalnîi.
Moscova are informaţii că specialişti ai Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA lucrează cu opozantul rus Aleksei Navalnîi, a spus Peskov într-o conferinţă de presă, adăugând că acesta ar primi indicaţii de la persoane pe care el le-a calificat drept 'instructori'.
Anterior, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară), Viaceslav Volodin, afirmase că este 'absolut evident' că opozantul lucrează cu serviciile secrete şi cu organisme ale unor puteri occidentale. Potrivit lui, Navalnîi ar lucra 'în interesul acestora'.
'Nu pacientul lucrează cu serviciile de informaţii occidentale, ci serviciile de informaţii occidentale lucrează cu el, aşa este mai corect. Într-adevăr există o astfel de informaţie, chiar pot spune mai exact că în aceste zile specialişti ai CIA lucrează cu el. Nu este prima oară când aceştia îi dau diferite instrucţiuni', a afirmat Peskov într-o întâlnire cu presa, solicitându-i-se să comenteze afirmaţiile preşedintelui Dumei, dar fără să ofere mai multe detalii.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de RIA Novosti, a spus că informaţia potrivit căreia 'instructori' ar lucra cu Navalnîi s-a strecurat pe Internet. 'Şi în Germania a apărut şi noi am avut o astfel de informaţie. Instructorii lucrează, iar instrucţiunile pe care pacientul le primeşte sunt la vedere', a afirmat Peskov, care rareori i-a spus pe nume opozantului rus, referindu-se la el în aproape toate comunicările sale ca la 'pacientul de la Berlin'. În ultimele zile, Kremlinul a început să-l numească şi blogger, pe fondul consolidării imaginii lui Navalnîi ca personalitate de prim plan a opoziţiei ruse.
Într-un interviu pentru săptămânalul german Der Spiegel, primul de la externarea sa din spitalul berlinez unde a primit îngrijiri după ce a stat mai mult de două săptămâni în comă, Navalnîi a afirmat că el crede că 'Putin este în spatele acestui act', adăugând că nu vede 'alte explicaţii'. Opozantul de 44 de ani a adăugat că intenţia sa este de se întoarce în Rusia 'cât mai repede posibil'.
'Orice cetăţean rus se poate întoarce acasă oricând, nu este nimic eroic în acest sens', a reacţionat Peskov.
Opozantul rus a fost spitalizat la 20 august în stare gravă la Omsk (în Siberia), iar două zile mai târziu a fost transferat la Berlin. Guvernul german a concluzionat că el a fost otrăvit cu Noviciok, un agent neurotoxic dezvoltat de armata sovietică în anii 1970-1980.
Cancelariile occidentale au cerut explicaţii Kremlinului, care neagă orice implicare şi susţine că nu are dovezi că ar fi vorba de un act criminal în cazul lui Navalnîi.
'Nu-i voi face lui Putin cadoul de a nu mă întoarce Rusia. Nu vreau să fiu un lider al opoziţiei în exil', a spus Navalnîi în interviul pentru Der Spiegel, invitând-o pe Angela Merkel, cancelarul german, să dea dovadă de fermitate în relaţia cu Moscova.
Sursă foto: rbc.ru