ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale

16:11 | 06.10.2020 Categorie: Comunicate

Comisia Electorală Centrală sesizează instituțiile statului responsabile de controlul activității instituțiilor bancare 

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. În legătură cu adresarea unui concurent electoral despre problemele cu care se confruntă pentru a beneficia de serviciile bancare, Comisia Electorală Centrală (CEC) a sesizat Banca Națională a Moldovei, instituțiile bancare, Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova și Comisia națională a pieței financiare.

CEC, în calitate de organ independent de supraveghere și control privind finanțarea campaniilor electorale și a activității partidelor politice, precum și în calitate de organ de supraveghere a executării prevederilor Codului electoral și altor legi care conțin dispoziții referitoare la desfășurarea alegerilor, apreciază critic tratamentul instituțiilor bancare față de concurentul electoral Violeta Ivanov, candidată la funcția de Președinte al Republicii Moldova, desemnată de Partidul Politic „Șor". Comisia consideră că se creează artificial condiții dezavantajoase față de ceilalți concurenți electorali, în acest mod fiind încălcate prevederile legale, potrivit cărora concurenții electorali participă  pe bază de egalitate, beneficiază de drepturi egale în folosirea mijloacelor.

În context, CEC face apel către instituțiile bancare și solicită intervenția Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova și Comisiei naționale a pieței financiare să examineze situația creată și să acorde posibilități tuturor concurenților electorali să beneficieze de drepturi legale depline în materie de finanțare a campaniilor electorale desfășurate.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!