Un Centru de reabilitare pentru copii cu nevoi speciale a fost deschis la Ceadâr-Lunga
10:58 | 07.10.2020 Categorie: Regiuni
Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Un Centru de reabilitare socială și psihologică a copiilor cu nevoi speciale a fost deschis ieri în municipiul Ceadâr-Lunga (UTA Gagauz-Yeri). Proiectul a fost realizat cu susţinerea Guvernului Slovaciei, prin programul de asistență oficială pentru dezvoltare SlovakAid, transmite MOLDPRES.
„Ne orientăm sprijinul financiar pentru proiecte de dezvoltare şi ocrotirea sănătăţii. În acest an, Slovacia a devenit al doilea stat din lume la capitolul suportului în lupta cu coronavirusul COVID-19 oferit Republicii Moldova”, a declarat la ceremonia de inaugurare a Centrului Dušan Dacho, ambasadorul Slovaciei la Chişinău, citat de gagauzinfo.md.
„Ambasada Slovaciei susţine autonomia găgăuză în mai multe sectoare. Sunt încrezută că, în acest Centru social, copiii se vor simţi bine, iar autorităţile regionale vor sprijini acest proiect”, a relevat guvernatorul UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah.
Guvernul Slovaciei a susţinut deschiderea Centrului de la Ceadâr-Lunga cu o sumă de zece mii de euro, a contribuit la renovarea centrului, dotarea acestuia cu mijloace și aparate speciale pentru exerciții, mobilier, aparate de uz casnic, precum și alte echipamente necesare pentru recuperarea și dezvoltarea fizică a copiilor care au nevoie.
Sursă foto: Ambasada Slovaciei