ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procurorii au deschis un dosar penal în cazul polițistului din Florești răpit în această dimineață

14:19 | 07.10.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Procuratura raionului Florești a inițiat astăzi o cauză penală în cazul polițistului din Florești răpit în această dimineață de la Camenca, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, cazul a avut loc în această dimineață, când un ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești a fost răpit din curtea casei, situată în orașul Camenca, regiunea transnistreană.

Potrivit soției acestuia, polițistul a fost sechestrat de câteva persoane care aveau cagule pe cap, cu haine care aveau inscripția „MGB”, a așa-numitului minister al securității de la Tiraspol, după care a fost urcat într-un automobil și dus într-o direcție necunoscută.

Pentru aceste acțiuni, legislația Republicii Moldova prevede închisoare de până la 10 ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!