ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

11:52 | 09.10.2020 Categorie: Comunicate

Experți din România, Ucraina și Republica Moldova discută despre educația ca factor primordial în dezvoltarea societății

Chişinău, 9 oct. /MOLDPRES/. Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a participat astăzi, 9 octombrie, la deschiderea lucrărilor Conferinței Științifice Internaționale „Educația: factor primordial în dezvoltarea societății". Evenimentul are ca scop promovarea inovației în educație. Provocările şi schimbările societale în lumea contemporană solicită educaţiei să se ralieze la identificarea sa ca un sistem şi ca un proces dinamic şi reformator.

Ministrul Igor Șarov a salutat prezența comunității academice la conferință, menționând că doar împreună putem aduce educația la rang de factor primordial în dezvoltarea societății prin: valorificarea capitalului de competență și expertiză înalt specializată; creșterea gradului de diseminare publică și de utilizare în societate a rezultatelor cercetării; dezvoltarea parteneriatelor în educație; creșterea calității resursei umane la toate nivelurile; îmbunătățirea continuă a eficacității și performanței colective bazate pe principiile și practicile de deschidere, colaborare și profesionalism.

„Pentru țara noastră, în aceste timpuri extrem de complicate, multiplele experiențe, precum și abilități care s-au format în situația de forță majoră reprezintă învățăminte și deprinderi importante pentru viitor. Cred, cu încredere, că situația de criză este o oportunitate de modernizare a procesului educațional. Ministerul Educației, Culturii și cercetării va depune toate eforturile necesare, pentru a digitaliza și moderniza procesele în sistemul educațional, astfel ca să ieșim din criză cu spiritul mai puternic și mai pregătiți pentru orice provocare pe viitor.", a afirmat oficialul.

În cadrul atelierelor de lucru ale conferinței, experții naționali și internaționali vor discuta despre: învățarea școlară în contextul provocărilor societale; asigurarea psihologică a activității sistemului de învățare general; educația nonformală: experiențe naționale și internaționale; formarea profesională inițială și continuă a cadrelor didactice; relevanța învățământului profesional tehnic în contextul provocărilor societale etc.

Menționăm, Conferința Științifică Internațională „Educația: factor primordial în dezvoltarea societății" este organizată de Institutul de Științe ale Educației în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Institutul de pedagogie al ANȘP, Kiev, Ucraina; Universitatea de Stat din Moldova; Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă"; Universitatea de Stat din Tiraspol; Universitatea de Stat „Bogdan-Petriceicu Hașdeu" din Cahul și Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, România.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!