Ion Suruceanu, arheolog și muzeograf de talie europeană

Ion Suruceanu s-a născut la 13 decembrie 1851 la Chişinău. Familia nobililor Suruceanu își trage rădăcinile aristocratice încă din timpul Moldovei voievodale și a înscris pagini de aur în istoria Basarabiei. La mijlocul secolului al XVIII-lea, Casian Suruceanu, numit pitarul, adică cel care aproviziona armata domnitorului în regiune cu pâine, a reușit să adune averi impunătoare în Suruceni, sat cu o vechime neestimată corect până azi. Cândva, majoritatea locuitorilor satului Suruceni o constituiau mazilii, însă către mijlocul secolului XVIII a început să se evidențieze în plan latifundiar neamul boierilor Suruceanu.

Casian pitarul a pus stăpânire nu numai pe o bună parte a moșiei satului Suruceni, ci şi pe multe pământuri şi gospodării aflate în vecinătate ori în împrejurimi, da chiar şi departe de moșia sa. În orice caz, către începutul sec. XIX pitarul Casian Suruceanu şi feciorii săi Ioniță şi Teodor au devenit posesorii multor sate din împrejurimi, din ținuturile Orhei şi Lăpușna, şi chiar departe, în afara hotarelor lor. Ei posedau moșii în satele Suruceni, Găureni, Negreşti, Tristeni, Pojăreni, Horodca, Dănceni, Revaca, Căpriana, Puhoi, Nimoreni, Costeşti, Băcioi, Petricani, Zâmbreni, Drăguşenii Vechi, Recea, precum şi alte moșii mai îndepărtate în satele Cuhureşti şi Răspopeni. Cu toate acestea, lista moșiilor neamului Suruceanu s-ar putea de prelungit. Un monument pentru eternitatea familiei Suruceanu o constituie mănăstirea "Sfântul Gheorghe" din Suruceni, care a fost construită în jurul Bisericii cu același nume în anul 1785.

Familia Suruceanu a dat istoriei nume sonore din domeniul politic, administrativ, științific și cultural. Printre figurile proeminente se pot enumera funcționari la curțile voievozilor moldoveni, șefi de zemstvă, mari istorici, precum a fost Dumitru Suruceanu, deputați în Duma de Stat a Imperiului Rus, dar și verii Nicolae și Teodor Suruceanu, care alături de consăteanul lor, Vasile Ciorescu, au fost deputați în Sfatul Țării și la 27 martie 1918 au votat unirea cu România. Ulterior, urmașii familiei nobile Suruceanu pot fi urmăriți în analele istoriei și culturii din România, dar și în arhivele închisorilor din Siberia, unde și-au pierdut viața.

Printre aceste nume celebre, un loc aparte îl ocupă Ion Suruceanu, primul arheolog și primul muzeograf al Basarabiei, specialist de referință al numeroaselor asociații științifice și academii.

Tatăl său, Casian Suruceanu (născut în 1826), nepotul întemeietorului dinastiei celebre, și-a început o promițătoare carieră militară. Mama sa - Maria Constantin Limotescu (1830-1919) era o fiică de general din Țara Românească. Din cauza decesului prematur al tatălui său, Ion a fost în temei educat de tatăl vitreg P. Șumski, care avea cunoștințe enciclopedice în domeniul istoriei și arheologiei. Mai mult. Căpitanul P. Șumski era posesorul unei bogate colecții de vestigii arheologice și tânărul Ion Suruceanu încă în fragedă copilărie s-a îndrăgostit de arheologie pe viață.

În anii 1861-1868, Ion Suruceanu a învățat la Gimnaziul regional din Chişinău, apoi la Odesa, la gimnaziile private Starodubtev şi Stăvilă. A învățat cu multă sârguință la Institutul de istorie şi filologie din Nejin. Această instituție punea accentul pe istorie și arheologie. Astfel, tânărul Ion a călătorit în Crimeea, Caucaz, pe litoralul de nord al Mării Negre. Acolo a efectuat săpături ale movilelor, cumpăra obiecte arheologice de la persoane particulare.

Tot în această perioadă, la sfârșitul anilor 70 şi începutul anilor 80 ai sec. XIX, I.C. Suruceanu efectuează săpături pe teritoriul Tyrei antice, de unde şi provine majoritatea descoperirilor de monede tyrasiene (de aramă, bronz, argint şi aur), amfore şi torțe de amfore cu ștampile, vase cu firnis negru şi roșu – întregi şi în fragmente, lespezi fragmentare de marmură cu inscripții în vechea greacă şi latină. În articolul „Notițe privind unele localități din ținutul Novorosiei, ce merită a fi cercetate arheologic” V.N. Iurghevici scrie: „…de asemenea, ar fi fost de dorit să fie efectuate cercetări arheologice în partea oraşului Akerman, ce ține de cimitirul evreiesc, unde, după cum menționează I.C. Surucean, au fost găsite cele mai valoroase obiecte din colecția sa”. De aici poate fi trasă concluzia că stratul cultural al Tyrasului antic este mai consistent în descoperiri pe porțiunea cuprinsă între cetate şi cimitirul evreiesc.

În cadrul acestor neîntrerupte investigații arheologice, Ion Suruceanu a adunat 12 mii de monede antice, vase antice grecești şi romane, figurine de teracotă, vase de sticlă, mânere de amfore şi alte obiecte. Toate aceste rarități au servit drept bază la fondarea "Muzeului antichității Pontului Scitic", în propria casă de pe stradela Varfolomeu, între străzile Alexandrovskaia şi Gostinnaia (astăzi stradela Teatrului, 4). Muzeul a fost vizitat de Mihail Kogălniceanu, de membrul corespondent al Academiei de Științe din Petersburg V.V. Latâşev (1855-1921), care a şi publicat multe din descoperirile lui I. Suruceanu.

În scurt timp vine și recunoașterea internațională a meritelor ilustrului și neobositului arheolog. La 18 ianuarie 1882, Ion Suruceanu este ales membru titular al Societății arheologice-bisericești din Kiev, unde a prezentat un raport despre rezultatele cercetărilor sale. La 19 noiembrie 1885 este ales membru plenipotențiar al Societății de istorie şi antichități din Odesa; la 26 martie 1886 - membru titular al Societății de arheologie din Rusia. La 11 aprilie 1888 este ales membru de onoare al Academiei Române.

Suruceanu a cercetat locurile situate între limanul Berezan şi râul Bug, a descoperit şi a descris pentru prima oară o așezare antică, care după presupunerea arheologului a coincis cu locul cetății scitice Alector. Mai târziu a cercetat numeroase inscripții antice grecești şi latine și a făcut săpături arheologice într-un șir de movile din teritoriul situat pe litoralul Mării Negre. 

A fost căsătorit cu Olga Sicard, nepoata consulului francez de la Odesa, Charles Sicard. Fiind pasionată de obiecte antice, mama soției, Natalia Sicard, de asemenea a fondat un muzeu de antichități, pe care Ion Suruceanu l-a descris în anul 1880.  

Pentru a organiza un muzeu pe măsura impresionantei colecții adunată de soțul său, Olga Suruceanu cumpără de la Dumitru Prepeliţă casa din Chişinău, ce se afla pe strada Seminarskaia 37, actuala stradă Gavriil Bănulescu-Bodoni nr.41. Casa era mare şi a costat-o pe noua proprietară 25 mii de ruble de argint. Era destul de spațioasă, cu etaj. La primul nivel sunt şase odăi mari cu antreuri şi coridoare, de asemenea mari, iar la etaj – șapte odăi. Casei îi sunt anexate câteva construcții auxiliare într-un singur nivel, inclusiv o aripă destul de spațioasă cu trei camere.

Colecția impunătoare de obiecte arheologice a fost aranjată prin camere la primul şi al doilea etaj, precum şi în toate cele trei camere din aripa casei. În una din camerele etajului stătea un dulăpior nou din lemn de frasin şi fag cu ușițe în două canaturi cu vitrine interioare, ce puteau fi trase, adaptate pentru păstrarea monedelor. Erau în total circa 10.000 monede.

În expoziția muzeului se aflau vase grecești cu firnis negru şi figuri roșii, diverse vase antice din sticlă, multe obiecte prețioase din bronz, aramă, argint şi aur erau aranjate pe rafturi şi prin cutii şi fiecare avea eticheta sa, cu denumirea, locul de proveniență, de la cine şi când a fost procurat etc. Cu toate acestea, cea mai mare parte a colecției arheologice era amplasată în cele trei camere din anexa casei. Acest valoros muzeu, depozit al memoriei colective, a fost numit „Muzeul lui I.C. Suruceanu de Antichități ale Pontului Scitic din Chişinău”. În scurt timp, acest muzeu valoros a devenit cunoscut lumii ştiinţifice din Sankt-Petersburg, Moscova, Odesa, Herson, București, iar de existenţa lui știau mulţi savanți, care vin la Chişinău pentru a face cunoștință cu superbele colecții.

Ion Suruceanu suferea de o boală incurabilă și medicii i-au prescris o viață tihnită și confortabilă. Însă, pasiunea irezistibilă pentru aventura expedițiilor arheologice a fost mai puternică. Din păcate, condițiile neprielnice din timpul expedițiilor i-au agravat boala și la 18 noiembrie 1897 marele arheolog și muzeograf Ion Suruceanu a decedat. În testamentul său, el a notat că toată colecția de antichități o transmite copiilor săi, având o singură dorință. Arheologul înțelegea valoarea științifică a colecției integre și a rugat ca ea să nu fie vândută pe bucăți. Din păcate, exact așa și s-a întâmplat. Fragmente din colecția lui Ion Suruceanu sunt astăzi în posesia muzeelor din Moscova, Londra, Petersburg, Berlin și alte centre de cultură.

La Chișinău, memoria pământeanului nostru celebru, descendent al unei familii cu uriașe realizări în istoria națională, se reduce la o stradelă neînsemnată în dealul Botanicii. Așa cum fiii lui Ion Suruceanu au risipit valoroasă lui colecție, tot așa și noi astăzi, nepăsători și ingrați, risipim memoria marelui nostru înaintaș.