Peste 2 400 de litri de alcool etilic fără acte de proveniență au fost depistați de polițiști
17:32 | 26.07.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 26 iul. /MOLDPRES/. Peste 2 400 de litri de alcool etilic fără acte de proveniență au fost depistați de inspectorii Direcției patrulare Sud, comunică MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, oamenii legii au stopat pe traseul Ceadîr-Lunga, un automobil de marcă Mercedes Sprinter. În timpul controlului actelor, dar și verificării portbagajului, ofițerii au observat mai multe butelii.
Deoarece nu deținea acte pentru alcool, șoferul împreună cu marfa depistată a fost condus la Inspectoratul de Poliție Ceadîr-Lunga pentru documentare. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 58 ani, locuitor al aceluiași oraș.
Dacă va fi găsit vinovat de transportarea mărfii fără acte de proveniență, șoferul riscă o amendă de la 3 000 la 4 500 de lei.