8 octombrie 2009: La Chișinău își desfășoară lucrările summitul Comunității Statelor Independente

Instalarea confortabilă la putere a Alianței pentru Integrare Europeană în 2009 a generat speranțe că marea eroare făcută de Mircea Snegur în 1991 și Partidul Democrat Agrar în 1994, atunci când a fost făcută alegerea pentru integrarea estică, adică ceseistă, va fi reparată și Republica Moldova se va orienta decis și ireversibil spre occident. Și declarațiile politicienilor de la Chișinău rezonau cu denumirea alianței.

Însă, alianța, compusă din partide cu viziuni diferite față de relațiile cu Rusia, trebuia păstrată pentru a demara reformele și, nu e nici un secret, pentru a primi bani de la Uniunea Europeană.

Mai mulți politicieni invocau principiul pragmatismului care ne va permite să beneficiem de relații economice bune atât cu estul, cât și cu vestul. Teoria agrariană cu vițelul blând care se alăptează de la două vaci, a fost ridicată la rang de politică de stat. Iată cum explica esența acestui „pragmatism” deputatul Partidului Democrat, component al arcului guvernamental, Andreei Popov: „Noi beneficiem de o zonă de comerţ liber în cadrul CSI şi de un regim de preferinţe autonome comerciale cu UE. Chiar şi România, la nivelul oamenilor de afaceri, invidiază regimul de care se bucură Republica Moldova. Raporturile Republicii Moldova cu UE sunt mai avansate decât raporturile Georgiei (care a abandonat CSI – n.n.). În cadrul uniunii este o regulă: UE este mult mai flexibilă şi mai receptivă să acorde asistenţă unor state candidate sau care îşi doresc integrarea în UE care sunt în raporturi colegiale şi neconflictuale cu Rusia. Atunci când un stat mic este în relaţii proaste, de conflict, cu Federaţia Rusă, statele UE sunt mai reticente în a-l ajuta, fiindcă se tem că astfel le vor fi afectate relaţiile lor cu Federaţia Rusă”. Total fals. Una înseamnă "relații neconflictuale" și alta calitatea de membru CSI cu toate implicațiile ce rezidă din aceasta. Atunci când Republica Moldova a devenit membru asociat al UE și continua cu relațiile pretins bune cu CSI,  demnitari importanți ai Comisiei Europene ne-au avertizat că există unele linii roșii și standardele europene sunt incompatibile cu cele ceseiste. Și rușii au declarat mai târziu că Chișinăul nu va mai beneficia de regimul preferențial al relațiilor economice din cadrul CSI, pe măsură ce își integrează economia în Uniunea Europeană. 

Acest argument al "vițelului blând" a fost vârful de lance în discursul președintelui Snegur de la 4 august 1993, atunci când îndemna deputații primului parlament să ratifice aderarea la CSI. Soluționarea conflictului transnistrean și relațiile economice excelente cu Rusia, iată ce trebuia să primească pe tavă Republica Moldova în viziunea agro-comuniștilor. Primul parlament a votat împotrivă, chiar dacă aceasta a dus la dizolvarea sa.

Revanșa agro-comunistă din 1994 a deschis calea pentru ratificarea aderării la CSI chiar în primele zile de activitate a noului parlament. Așteptările s-au dovedit a fi deșarte. Problema transnistreană nu numai că n-a fost soluționată, dimpotrivă. Tiraspolul susținut economic, politic și militar de Rusia a creat o aparență de stat cu acte în regulă și a mai făcut câteva referendumuri de unire cu Federația Rusă.

Și totuși, summitul CSI de la Chișinău a avut loc și a fost prezidat de cel mai dur critic al Moscovei, Mihai Ghimpu, care era în dublă ipostază de președinte de parlament și șef interimar de stat.

De regulă, întrunirile CSI sunt mai mult formale, hotărârile frecvent nu se execută, iar decizia despre achitările reciproce dintre țările CSI în ruble rusești au devalorizat valutele naționale ale țărilor membre într-o marți din 1998 într-un mod catastrofal.

Summitul de la Chișinău a fost unul anemic, fără o istorie impresionantă, iar pentru noi a rămas în memorie doar un crâmpei din discursul ministrului moldovean de externe Iurie Leancă, care a avut curajul să declare că pentru Republica Moldova prioritară este integrarea europeană. Delegația Federației Ruse  n-a reacționat negativ, însă adevăratele atitudini ale Moscovei se pregătesc și se declară în altă parte, decât în cadrul acestei organizații butaforice, pe care marele analist politic Zbigniew Brezezinski a numit-o „cea mai mare frunză a lui Adam din lume”.

Și organul executiv al CSI, condus de reprezentantul Rusiei Serghei Lebedev, a declarat că respectă opţiunea pro-europeană a Republicii Moldova şi că se bucură că "există susţinere pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu ţările CSI". Diplomatul rus a adăugat că “această abordare a autorităţilor moldovene este una pragmatică”. Adevărata atitudine a Rusiei față de integrarea Republicii Moldova în UE a fost vizibilă mai târziu.

Pe lângă o agendă cu o mulțime de chestiuni pur tehnice, liderii statelor au avut posibilitatea să beneficieze de întâlniri bilaterale care erau mult mai utile decât summitul decorativ. Atât Mihai Ghimpu din dubla sa postură, cât și premierul Vlad Filat, au avut mai multe întâlniri, printre care cu președinții Federației Ruse, Kazahstanului, Turkmenistanului, Uzbekistanului, Ucrainei, Belarusului și Tadjikistanului.

Evident că gândurile politicienilor din arcul guvernamental erau îndreptate spre Uniunea Europeană. Pentru Moldova, modelul european de dezvoltare era cel mai convenabil, dar și cel mai firesc. Chiar și simpla mișcare spre acest model presupunea reforme care aduceau beneficii serioase țării.

În plus, unica entitate care putea acorda granturi și credite consistente pentru Republica Moldova era Uniunea Europeană. Comunitatea Statelor Independente nu putea oferi aproape nimic, dar și abandonarea  pripită a acestei organizații anemice și ineficiente putea crea probleme în relațiile cu țările membre și în primul rând cu Rusia. O astfel de mișcare era prematură și putea genera noi tensiuni în relațiile comerciale cu Rusia și în perimetrul chestiunilor sensibile legate de raioanele de est ale Republicii Moldova. Summitul din 9 octombrie 2009 a demonstrate că clasa politică de la Chișinău a susținut examenul maturității și pragmatismului.