Sfârşitul lunii octombrie va fi cu temperaturi moderate, fără ploi
15:30 | 29.10.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. Ultimul weekend din octombrie se anunță cu temperaturi moderate, caracteristice sezonului, fără precipitaţii, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă, 30 octombrie, ziua se aşteaptă valori termice încadrate între 13-18 grade Celsius. Noaptea, termometrele vor indica maxima de un grad de ger, prognozată în nord, în restul zonelor din ţară, se vor înregistra temperaturi până la 4 grade de căldură.
Duminică, va fi cu un grad mai frig, fără valori negative. Tendinţa meteorologică se va menţine şi la începutul săptămânii următoare, iar, ulterior, vremea treptat se va încălzi, ajungând la finele perioadei până la 19 grade Celsius.
În următoarele zile, se aşteaptă cer variabil, în fond fără precipitaţii, însă luni şi marţi, în nord sunt posibile ploi de scurtă durată.
Pe de altă parte, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a extins până la 4 noiembrie avertizarea hidrologică de scurgere scăzută, în bazinul râului Prut.
„În legătură cu etiajul de toamnă și lipsa precipitațiilor, Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează că în bazinul râului Prut, pe sectorul satul Criva – oraşul Costești, se va menţine scurgerea scăzută cu 40% din valorile medii multianuale”, indică instituţia.
Autorităţile solicită agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă.
Foto: SHS