Mai multe localități vor beneficia de granturi pentru afaceri prietenoase mediului
14:36 | 01.11.2021 Categorie: Regiuni
Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. Suedia și Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au lansat două concursuri de granturi destinate autorităților publice locale și femeilor antreprenoare din raioanele Nisporeni, Călărași, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, zona de securitate (raionul Dubăsari) și regiunea transnistreană. Concursurile sunt organizate de proiectul PNUD „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor”, finanțat de Suedia, iar termenul-limită pentru depunerea propunerilor de proiect este 15 noiembrie, transmite MOLDPRES.
„În cadrul concursului destinat autorităților locale vor fi selectate 30 de comunități din raioanele menționate, care vor putea beneficia de granturi de până la 16 mii de dolari fiecare și de asistență tehnică pentru realizarea proiectelor menite să sporească reziliența comunităților la schimbările climatice, să reducă riscurile dezastrelor și să contribuie la dezvoltarea durabilă a localităților. Sunt eligibile comunitățile cu o populație minimă de 2000 de locuitori, care pot veni cu o contribuție de cel puțin 10% din suma solicitată. Propunerile de proiect pot fi depuse atât din comunitățile rurale, cât și de cele urbane din zonele-țintă. O comunitate va putea beneficia de un singur grant din partea proiectului”, indică PNUD.
Potrivit sursei citate, în cadrul celui de-al doilea concurs vor fi selectate cel puțin zece companii conduse de femei, care își desfășoară activitatea în raioanele menționate, care vor beneficia de granturi în valoare de până la 18 mii de dolari pentru a lansa sau dezvolta afaceri prietenoase mediului și reziliente la schimbările climatice, cum ar fi activități agricole inteligente în materie de climă, afaceri în domeniul energiei alternative și prelucrării deșeurilor, eco-turism și altele. Pot participa la concurs companiile conduse de femei, înregistrate sau în curs de înregistrare, care pot veni cu o contribuție de 20% din suma solicitată. Pe lângă suportul financiar, antreprenoarele selectate vor mai beneficia de mentorat și ghidare pentru dezvoltarea afacerilor.
În perioada 2-5 noiembrie, experții proiectului PNUD și companiei Global Business Access, care este responsabilă de gestionarea concursurilor de granturi, vor organiza în raioanele țintă sesiuni de informare cu privire la condițiile și modul de desfășurare a concursurilor. Toate activitățile vor fi organizate gratuit.
Foto: PNUD