ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Antonio Guterres: Atingerea pragului de 5 milioane de decese provocate de COVID-19 ''este o ruşine globală''

18:29 | 01.11.2021 Categorie: Externe

Geneva, 1 nov. /MOLDPRES/. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis luni că atingerea luna trecută la nivel mondial a pragului de cinci milioane de decese provocate de COVID-19 reprezintă ''o ruşine globală'' şi acest bilanţ ne ''aminteşte că o bună parte din lume a eşuat'', relatează agenţia EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

''Acestea nu sunt numere pe o pagină. Sunt mame şi taţi. Fraţi şi surori'', mai afirmă Guterres într-un comunicat în care regretă faptul că în timp ce ţările bogate deja administrează a treia doză de vaccin anti-COVID-19 numai 5% din populaţia Africii este complet vaccinată.

''Ar fi o greşeală să credem că pandemia s-a terminat. Restricţiile au diminuat-o în multe locuri, dar trebuie să combinăm vaccinarea cu vigilenţa, de exemplu prin măsuri care s-au dovedit a fi eficace, precum folosirea măştii sau distanţarea socială'', a atras atenţia secretarul general al ONU.

''Cele cinci milioane de decese sunt un avertisment clar că nu putem lăsa garda jos, că în continuare spitalele sunt saturate şi lucrătorii sanitari epuizaţi, în timp ce se menţine riscul ca noi variante (ale coronavirusului) să se extindă şi să coste alte vieţi'', subliniază în concluzie Guterres.

El a insistat în mesajul său asupra distribuirii inegale a vaccinurilor în lume, reiterând solicitarea către ţările dezvoltate de a dona mai multe vaccinuri celor sărace, astfel încât până la sfârşitul anului măcar 40% din populaţia tuturor ţărilor să fie vaccinată, iar până la jumătatea anului viitor să se ajungă la un procent de 70%

Foto: karhu53.livejournal.com

img21008228

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!