ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Deputații din Comisia de mediu a Parlamentului au examinat tăierea pădurilor în cadrul unei vizite la Călăraşi

10:34 | 03.11.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Comisia mediu și dezvoltare regională a Parlamentului a examinat problema tăierii pădurilor și măsurile întreprinse de Ministerul Mediului și Agenția ”Moldsilva” pentru stoparea tăierilor ilicite ale vegetației forestiere, transmite MOLDPRES.

Membrii comisiei au efectuat o vizită de lucru la Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Călărași, subordonată Agenției ”Moldsilva”, şi au luat act de rapoartele entităților responsabile de gestionarea domeniului silvic.

În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte ce țin de gestionarea efectivă a fondului forestier cu accent pe necesitatea stringentă de extindere a acestuia. De asemenea, au fost puse în discuție și aspectele ce țin de elaborarea noului Cod silvic, precum și viziunea entităților din subordinea ministerului de resort asupra dezvoltării durabile a fondului forestier.

„Un alt subiect dezbătut au fost neregulile depistate în cadrul controalelor efectuate de organul de control din domeniu, precum și măsurile întreprinse pentru contracararea tăierilor ilicite. A fost accentuată necesitatea de a stabili reguli clare de comercializare a lemnului de foc, minimizând implicarea intermediarilor care duce la creșterea exagerata, în multe cazuri fictivă, a prețului final”, indică un comunicat al Comisiei.

Foto: Parlament

img21008279

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!