Comunicat de presă al Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii
17:56 | 04.11.2021 Categorie: Comunicate
Aspecte contabile și raportarea financiară în întreprinderile sociale
Chişinău, 4 nov. /MOLDPRES/. Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) din Republica Moldova a desfășurat Webinarul și Atelierul de Lucru cu tematica „Aspecte contabile și raportarea financiară în întreprinderile sociale”.
Evenimentul a avut loc pe data de 4 noiembrie 2021 și a fost susținut de către Olga Sagan, contabilă cu experiență inclusiv în cadrul întreprinderilor sociale, a ONG-urilor.
În cadrul evenimentului, Olga Sagan a relatat modul în care se ține evidența contabilă și cum se realizează raportarea financiară în întreprinderile sociale, în funcție de forma organizatorico-juridică a companiei.
Informația oferită reprezintă un ghid de evidență contabilă și raportare financiară oferită pentru agenții economici interesați să desfășoare antreprenoriat social în Republica Moldova, ținând cont de cadrul legislativ existent la data desfășurării evenimentului.
Înregistrarea evenimentului poate fi accesată pe acest link: https://bit.ly/3nXaktF
Seria de evenimente de instruire dedicate promovării și dezvoltării Antreprenoriatului Social continuă.
Anterior, au fost desfășurate evenimentele:
● Webinar + Atelier de lucru: „Noțiuni generale privind antreprenoriatul social. Beneficii și oportunități” (Link înregistrare: https://bit.ly/3pX1tuI)
● Webinar + Atelier de lucru: „Aspecte legale și practice în obținerea statutului de întreprindere socială” (Link înregistrare: https://bit.ly/2ZGUBX9 )
● Webinar + Atelier de lucru: Procedura de obținere a subvenției pentru locurile de muncă pentru persoanele defavorizate (Link înregistrare: https://bit.ly/3k48MNn)
Pentru înregistrarea prealabilă la evenimentele desfășurate de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, persoanele interesate sunt invitate să completeze formularul: https://forms.gle/s8xG2quRTw4zZFPC8
Persoanele înregistrate vor primi link-ul de acces la evenimentele desfășurate.
Campanie inițiată și susținută de Proiectul transnațional Finance4SocialChange, cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (FEDER, IPA, ENI). Scopul proiectului este promovarea impactului social și stimularea dezvoltării companiilor interesate de soluționarea problemelor comunitare. ODIMM este partener, alături de alte 19 instituții din 15 țări din regiunea Dunării.