ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poetul Leo Butnaru a editat o antologie de versuri în tandem în România și Israel

06:41 | 12.11.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 12 nov. /MOLDPRES/. O carte intitulată ” O sută și una de poezii” / „Cent et un poèmes” , semnată de poetul Leo Butnaru a apărut recent în tandem în limba franceză la o editură din Israel, și în limba română – la București, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Leo Butnaru a menționat că antologia cuprinde parcursul său editorial de peste patru decenii. ”În 2018 volumul a văzut lumina tiparului la Editura Academiei Române din București. Printr-o fericită împrejurare, reputatul traducător Constantin Frosin, care a fost distins cu unele din cele mai importante ordine și premii literare, culturale ale Franței, s-a arătat interesat și entuziasmat de a transpune, integral, acest volum al meu în limba franceză. Inclusiv aparatul critic, în care sunt ample extrase din aprecierile a circa 20 de exegeți români, dar și din Germania, Rusia, Olanda. Varianta franceză a cărții a apărut grație colaborării tandemului editorial „Saga Publishing” (Israel) și „Timpul” (România), însumând 162 de pagini de poezie și exegeză (coperta – A. Grauenfels)”, a precizat autorul.

În prefața cărții, scriitorul Arcadie Suceveanu subliniază, între altele, că Leo Butnaru reprezintă spiritul de emancipare categorică și definitivă a literaturii din Basarabia de sub dominanța clișeelor tradiționaliste, noua ei imagine ce se vrea integrată fără rezerve în circuitul de valori general-românești... ”Om puternic și cu caracter, intransigent cu sine și cu alții, a ales să rămână fidel condiției sale de profesionist al scrisului zilnic, de intelectual care își nutrește talentul din cărți și biblioteci, fidel programului său de reformare a viziunii poetice, de impunere a unor tehnici artistice avansate”, a remarcat Arcadie Suceveanu.

Totodată, amintim că în ultimii ani, circa 20 cărți ale lui Leo Butnaru au fost traduse și editate în Germania, Franța, Rusia, Polonia, Serbia, Bulgaria, Ucraina, Azerbaidjan. Astfel, potrivit traducătorului Chiril Covalgi din Moscova, poezia lui Leo Butnaru e modernă cu desăvârșire, e toată într-un format al contemporaneității – se pare că ar fi trebuit să fie afină căutărilor semenilor și confraților săi. ”Dar nu! Leo Butnaru e categoric individual (personalizat). În poemele sale se îmbină organic și fericit  ceea ce s-ar părea că reprezintă calități incompatibile – gândirea metaforică, receptarea emoțional-plastică a lumii și ironia șfichiuitoare, uneori dură până la sarcasm. El iubește nu doar propria prezență în literatură, ci însăși literatura – cu uitare de sine și deplin. Citindu-l, fiți gata să întâlniți turnuri neașteptate, descoperiri imprevizibile, ludic acaparant și probleme foarte serioase”, nota într-un eseu Chiril Covalgi.

Leo Butnaru s-a născut la 5 ianuarie 1949 în comuna Negureni, raionul Telenești. În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie, secția ziaristică a Universității de Stat din Moldova. A fost redactor la ziarele „Tinerimea Moldovei” și ”Noutăți Editoriale”, șef de secție la săptămânalul „Literatura și arta”, redactor-șef al revistei „Moldova”, consultant la Biroul de Traduceri al Uniunii Scriitorilor din Moldova. În perioada 1990-1993 a fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Leo Butnaru a fost distins cu mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1998; 2015), Premiul Național al Republicii Moldova (2002), Premiul Comitetului Director și al Consiliului Uniunii Scriitorilor din România (2008), Premiul Ministerului Culturii al RM (2013), Premiul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România Scriitorul anului 2009 și Marele Premiu și Cununa de Lauri a Turnirului de Poezie de la Tomis, organizat de USR (2016). A fost decorat cu ordinul ”Gloria Muncii” și ”Ordinul de Onoare” ale Republicii Moldova și cu ordinul ”Meritul Cultural” în Grad de Cavaler al României. 

img21008588

img21008588

img21008588

img21008588

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!