13 noiembrie 2016. Igor Dodon este ales Președinte al Republicii Moldova

După o pauză de 20 de ani, la 30 octombrie și 13 noiembrie 2016 au loc alegerile prezidențiale prin vot direct și general ale Președintelui Republicii Moldova. Dar pentru a înțelege particularitățile acestui moment este nevoie de amintit de unele lucruri logice la prima vedere, dar ridicole și primitive, dacă e să le analizăm mai pe îndelete.

În istoria contemporană a Republicii Moldova instituția prezidențială a suferit cele mai multe transformări, deseori inoportune, amatoricești și în anumite cazuri, cu un vădit interes politic prost camuflat. După cele două scrutine din 1991 și 1996 în care președinții au fost aleși prin vot general, au urmat modificări lipsite de logică, coerență și chiar de legalitate.

Prima modificare a modului de alegere a șefului statului a fost făcută în anul 2000 și a constituit rezultatul unei competiții acerbe dintre președintele Petru Lucinschi care își dorea o republică prezidențială și majoritatea parlamentară care vroia limitarea considerabilă a împuternicirilor șefului statului și fortificarea rolului legislativului. Astfel, parlamentarii, fără a chibzui prea mult asupra eventualelor consecințe, aproape în unanimitate au votat pentru alegerea președintelui republicii de către legislativ, lucru care nu era neapărat rău pentru țară. Însă practica a demonstrat că o majoritate de trei cincimi pentru a vota șeful statului, în parlamentul de la Chișinău era aproape imposibil de format. Anume atunci a fost dat start procesului de corupere a deputaților și a turismului politic în parlament.

În 2016 se schimbă interesul politic și rolul de promotor al ideii îi revine Curții Constituționale. Acest rol putea fi interpretat cu mai mult profesionalism, însă ceea ce a urmat a uimit mulți specialiști notorii în materie de constituționalism. Pe neașteptate și într-un mod total amatoricesc de interpretare a normelor constituționale, Curtea ordonă «revigorarea» legii privind modul de alegere a președintelui. Era corect din punct de vedere juridic ca parlamentul să adopte o altă lege privind modul de alegere a președintelui și nicidecum Curtea să-și asume «revigorarea», introducând un nou termen juridic și creând un precedent în practica europeană, când o lege intră în vigoare a doua oară după o pauză de 16 ani. Cu multă îndrăzneală și celeritate nejustificată, Curtea Constituțională a substituit parlamentul, a rescris Legea Supremă și acte normative și legi. Totul a fost făcut primitiv și contrar prevederilor Constituției. Chiar dacă decizia Curții Constituționale a fost în dezacord cu avizului Comisiei de la Veneția, partidele politice slabe au înghițit și această bătaie de joc față de Constituție.

Așa ne-am pomenit că în toamna anului 2016 am revenit la alegerea șefului statului de către "tot poporul". Primul tur al scrutinului a fost stabilit pentru 30 octombrie.

Ca și în cazurile precedente, în aceste alegeri am avut participanți și figuranți. Adică, сu unii candidați cu șanse zero la victorie și cu o participare mai degrabă pentru a rupe niște voturi dintr-o tabără sau alta. 

Rezultatele primului tur nu necesită prea multe comentarii:

Mihai Ghimpu              Partidul Liberal                                         25,490                      1.80%      

Iurie Leancă                Partidul Popular European din Moldova       44,065                      3.11% 

Dumitru Ciubaşenco    Partidul Nostru                                          85,466                      6.03%
 
Maia Sandu                Partidul Acţiune şi Solidaritate                    549,152                    38.71% 
 
Igor Dodon                Partidul Socialiştilor din Republica Moldova   680,550                   47.98%
 
Silvia Radu                candidat independent                                 5,276                       0.37%
 
Maia Laguta             candidat independent                                  10,712                      0.76%
 
Ana Guţu                 Partidul “Dreapta”                                       2,453                       0.17%
 
Valeriu Ghileţchi       candidat independent                                  15,354                     1.08%
 
Andrei Năstase         Platforma “Demnitate şi Adevăr”    s-a retras din competiţia electorală
 
Inna Popenco          Mişcarea “Ravnopravie”     exclusă la cererea CEC, în baza deciziei judecătoreşti
 
Marian Lupu           Partidul Democrat din Moldova s-a retras din competiţia electorală.

Astfel, competiția adevărată urma să se dea în turul doi între doi candidați cu programe și concepte diametral opuse, Igor Dodon și Maia Sandu. Aceste două opțiuni reflectau fidel situația reală din societate și sondajele împărțeau aproximativ egal intențiile de vot, cu un neînsemnat avans pentru Maia Sandu.

Socialistul Igor Dodon, dintre toți candidații stângii din trecut, afișa în cel mai direct, abuziv și ostentativ mod orientarea spre Rusia, iar în anumite momente chiar devenea obedient și ridicol. Se comporta de parcă Republica Moldova era o gubernie rusească și nu un stat independent. Pe de altă parte, Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, formulase un program bazat pe ideea reconstrucției țării în baza unui model european și luptei cu corupția, vârf de lance în demersul ei electoral. Dodon miza pe antieuropenismul propagandistic și clișeele împrumutate din arsenalul altor țări și mai promitea întoarcerea miliardului furat și pedepsirea hoților din care trebuiau "să sară surcelele". Urmau exporturile masive de mărfuri și produse moldovenești în Rusia și elucidarea făptașilor spălătoriei de bani cu numele Laundromat.

Procesul electoral, îndeosebi intervalul dintre turul întâi și doi, a atestat un război informațional murdar împotriva Maiei Sandu, implicarea ilegală și fățișă a Mitropoliei Moldovei în agitație pentru Dodon și defăimarea contracandidatului său și turismul electoral plătit cu participarea organizată a cetățenilor din stânga Nistrului. Chiar dacă sondajele îi dădeau o victorie la limită Maiei Sandu, rezultatul a fost unul în favoarea lui Igor Dodon. Socialistul Dodon a acumulat 52,11% din sufragii, iar liderul PAS, Sandu - 47,89%. După cum și era de așteptat, echipa Maiei Sandu a atacat decizia Comisiei Electorale Centrale la Curtea Constituțională. Erau invocate mai multe încălcări, printre care limitarea dreptului la vot pentru diasporă, organizarea turismului electoral pentru cetățenii din stânga Nistrului și implicarea abuzivă în procesul electoral a Mitropoliei Moldovei.

Curtea Constituțională a fost în fond de acord că au existat încălcări serioase ale Codului Electoral, însă, în mod previzibil, a considerat că "observaţiile expuse nu sunt de natură să determine o altă concluzie decât aceea la care a condus examinarea susţinerilor formulate şi a probelor prezentate de autorii cererii pentru anularea alegerilor. Frauda invocată constituie, în realitate, aşa cum rezultă din aceste probe, o serie de elemente secvenţiale care nu au format un fenomen cu vocaţia de a schimba voinţa alegătorilor, în sensul unei modificări a atribuirii mandatului. Cu privire la aceste eventuale încălcări ale legii, rămâne în sarcina autorităţilor competente cercetarea faptelor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege".

În continuare Curtea Constituțională declară că "cererea de anulare a alegerilor desfăşurate în turui doi de scrutin la data de 13 noiembrie 2016, pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a fost respinsă.

În exercitarea atribuţiilor care-i revin potrivit Legii Supreme, Curtea Constituţională a confirmat rezultatul scrutinului prezidenţial, potrivit căruia la 13 noiembrie 2016 dl Igor Dodon a fost ales Preşedinte al Republicii Moldova".

A fost o hotărâre previzibilă prin care se cerea pedepsirea celor care au încălcat legea și perfecționarea legislației pentru a evita pe viitor asemenea derapaje. Nu s-a făcut nimic.

Au urmat patru ani de mandat în care, Igor Dodon n-a reușit să facă aproape nimic din cele promise. A spus că va fi „președintele tuturor”, însă ulterior el i-a numit pe unioniști (care constituiau la acel moment circa 25%, conform sondajelor) „lepădături și trădători care trebuie interziși”. În februarie 2017, Dodon a depus flori, împreună cu șeful grupării separatiste de la Tiraspol, la monumentul cazacilor mercenari de la Bender, care, în războiul din 1992, au tras în polițiștii moldoveni mobilizați să apere integritatea teritorială a tânărului stat independent. Mai târziu a decorat liderii acțiunilor separatiste din anii 1990-1992 din Găgăuzia cu "Ordinul Republicii", cea mai înaltă distincție a statului.

Promisiunea că din hoții care au devalizat sistemul bancar "vor sări surcelele" a fost imediat uitată. Ba  dimpotrivă, ei s-au bucurat de protecție și confort în continuare. Dosarele celor care figurau în „jaful secolului” au fost tergiversate din motive stupide, mai mulți indivizi cu trecut politico-mafiot au fost eliberați din pușcării, miliardul de dolari nu a fost scos de pe spatele cetățenilor, banii nu au fost recuperați, nimeni n-a făcut pușcărie pentru asta, iar judecători implicați în „Laundromat”-ul rusesc au fost scoși de sub învinuire și mulți au fost repuși în funcții. Deși își arogă meritul revenirii produselor moldovenești pe piața rusă, statisticile oficiale arată că peste 60% din exporturile moldovenești erau asimilate de piața UE, cota Rusiei fiind de numai 10-15 la sută.

Alegerile prezidențiale din 2016 au fost o lecție pentru politicieni, dar și pentru societatea noastră. Iar concluzia numărul unu consta în simpla idee că nu poți scoate Moldova din sărăcie atât timp cât oligarhia conduce justiția, instituțiile centrale ale statului, organele de reglementare economică, mass-media și alte domenii. Ceea ce a urmat în 2020 a demonstrat cu brio că societatea a învățat lecția, însă sistemul oligarhic corupt nu e atât de ușor de clintit din loc.