ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În acest sfârşit de săptămână se aşteaptă vreme generoasă

16:10 | 12.11.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 12 nov. /MOLDPRES/. Meteorologii anunţă un sfârşit de săptămână cu temperaturi moderate, caracteristice perioadei, cu cer variabil, preponderent însorit, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Potrivit sinopticienilor, sâmbătă, 13 noiembrie, se aşteaptă valori termice încadrate între 8-13 grade Celsius, ziua, şi între minus 3 – plus 2 grade, noaptea. Pentru mâine, SHS anunţă vreme însorită, fără precipitaţii.

Duminică, va fi şi mai cald, iar maxima diurnă va ajunge până la 15 grade Celsius. Noaptea, termometrele vor indica valori pozitive, între 3-8 grade de căldură. Conform SHS, în ultima zi de săptămână, se aşteaptă şi ploi, care vor fi slabe, de scurtă durată, şi vor cădea doar în sudul ţării.

La sfârșitul acestei săptămâni, în orele nocturne și ale dimineții, se va forma ceață. Vântul va sufla din direcție variabilă, cu viteza de 3-8 m/s.

Totuşi, de luni, 15 noiembrie, în toate regiunile ţării se va resimţi toamna târzie. Maxima termică a zilei se aşteaptă a fi de 10 grade, care va scădea treptat, ajungând miercuri până la 7 grade de căldură. Va fi frig şi noaptea, mai ales în zona de nord, unde mercurul va coborî până la 8 grade sub zero.

În prima jumătate a lunii noiembrie, pe teritoriul țării are loc încetarea procesului de vegetaţie a plantelor. La măr, prun, cais, cireş, vişin şi păr, în această perioadă se finalizează desfrunzirea.

Foto: SHS

img21008620

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!