Manevrele NATO în Marea Neagră reprezintă o ''provocare serioasă" pentru Rusia, avertizează Vladimir Putin
11:28 | 13.11.2021 Categorie: Externe
Moscova, 13 nov. /MOLDPRES/. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că manevrele neprogramate ale NATO în Marea Neagră reprezintă o provocare serioasă pentru Moscova şi că Rusia nu are nimic de-a face cu criza migraţiei dintre aliatul său, Belarus, şi Uniunea Europeană, transmite AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
''Statele Unite şi aliaţii lor din NATO efectuează exerciţii neprevăzute în Marea Neagră. Nu doar cu un grup naval destul de puternic, ci şi cu aviaţie, inclusiv aviaţie strategică. Este o provocare serioasă pentru noi", a declarat Putin la postul Vesti.
Totodată, într-o serie de comentarii publicate pe site-ul Kremlinului, Putin a declarat că speră ca preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi cancelarul german Angela Merkel să discute direct despre criza de la graniţa polono-belarusă şi că migranţii - în marea lor majoritate din Orientul Mijlociu - doresc să ajungă în Germania.
''Văd că toată lumea o ştie. Nu avem nimic de-a face cu ce se întâmplă acolo", a declarat totodată Putin pentru postul Vesti, într-un interviu difuzat sâmbătă, după ce mai multe voci occidentale l-au acuzat în această săptămână pe preşedintele rus că a pus la cale împreună cu Minskul trimiterea de migranţi la frontiera belaruso-poloneză, aminteşte AFP.
În acelaşi timp, Putin l-a avertizat pe Lukaşenko să nu blocheze pe teritoriul belarus tranzitul de gaz rusesc către Europa, potrivit EFE. "Acesta ar presupune o gravă afectare a sectorului energetic al Europei şi nu ar ajuta la dezvoltarea relaţiilor noastre cu Belarusul", a atenţionat liderul de la Kremlin.
Joi, în plină criză a imigraţiei la frontiera belaruso-polonă, unde sunt staţionaţi câteva mii de migranţi care încearcă să intre în Polonia, Lukaşenko a ameninţat să blocheze tranzitul de gaz rusesc prin gazoductul Yamal-Europa dacă Bruxellesul adoptă "sancţiuni inacceptabile" împotriva regimului său.
Foto: ria.ru