ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 600 de măști antigaz au fost depistate și ridicate de poliție

11:23 | 18.11.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații au documentat un agent economic din Chișinău care deținea și comercializa măști de protecție contra gazelor, fabricate în perioada Uniunii Sovietice, în lipsa unor acte de proveniență și cu termenul de valabilitate expirat. Oamenii legii au ridicat de la acest agent 644 de măști, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, factori de decizie ai agentului economic au păstrat, folosit și comercializat măștile de protecție contrar prevederilor Legii cu privire la protecția civilă, prin care se interzice folosirea averii Protecţiei Civile, schimbarea sau comercializarea ei.

În acest sens, polițiștii au ridicat 644 de măști, care, fiind comercializate, ar fi adus un venit de peste 32 de mii de lei. Valoarea totală a prejudiciului cauzat se estimează.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză contravențională pentru ”Achiziţionarea, păstrarea, transportul şi comercializarea ilegală a valorilor materiale”, iar dacă vinovăția va fi demonstrată, persoanele respective riscă amenzi de până la 20 mii de lei cu confiscarea bunurilor.

Foto: politia.md

img21008795

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!