Comunicat de presă al Administrației de Stat a Drumurilor
12:59 | 18.11.2021 Categorie: Comunicate
Implementarea proiectului de construcție a drumului de ocolire a satului Slobozia Mare – discutată în cadrul unei ședințe de progres
Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Progresul lucrărilor de construcție a drumului de ocolire a satului Slobozia Mare din raionul Cahul a fost principalul subiect abordat în cadrul unei întrevederi dintre reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor și reprezentanții antreprenorului Metag Inșaat Ticaret A.S. (Turcia).
Proiectul prevede construcția unui sector de drum cu o lungime de peste 18 km, care va avea 2 benzi de circulație și 2 sensuri giratorii.
În prezent, pe sectorul drumului M3 se execută lucrări de terasamente, așternere a stratului de balast și construcție a podețelor. Progresul lucrărilor este unul lent, fiind de 34%, comparativ cu cel planificat de 44%, conform noului program de lucrări.
Antreprenorul a motivat întârzierile prin problemele de ordin financiar cu care se confruntă.
ASD a solicitat ca antreprenorul să întreprindă acțiuni urgente pentru a îmbunătăți situația. De asemenea, a cerut să fie organizată o întrunire cu conducerea Metag Inșaat Ticaret A.S.
Construcția drumului, care face conexiunea cu vama Giurgiulești, frontiera cu România, va moderniza infrastructura din zonă, va spori siguranța rutieră, va facilita accesul către producătorii agricoli din regiune și va spori traficul de pasageri și mărfuri.
Lucrările de construcție a drumului de ocolire a satului Slobozia Mare din raionul Cahul au o valoare de peste 18 milioane de euro, acordați din împrumutul oferit Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.