Meteorologii au anunţat Cod Galben de intensificare a vântului
15:51 | 19.11.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 19 nov. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat pentru mâine Cod Galben de intensificări ale vântului, transmite MOLDPRES.
Potrivit meteorologilor, în perioada indicată, pe arii extinse se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic, în rafale de până la 15-20 metri pe secundă.
În acest context, salvatorii recomandă să fie evitate locurile unde sunt copaci uscați sau fire electrice de înaltă tensiune.
În caz de Cod Galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!