ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cabinetul de miniștri a aprobat Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022

16:07 | 19.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 nov. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței de astăzi a Executivului a fost aprobat Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022, care stabilește veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul următor, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Conform proiectului, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 sunt estimate la 31,2 miliarde de lei, cu o creştere de 3,7 miliarde de lei față de anul precedent. În structura veniturilor, 59,8%  reprezintă resursele generale ale bugetului asigurărilor sociale de stat și 40,2% - transferurile de la bugetul de stat.

Prognoza sumei contribuţiilor de asigurări sociale de stat pentru anul 2022 a fost efectuată în urma analizei mai multor indicatori, printre care baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, datorate  de către angajatori şi salariaţi, nivelul executării contribuţiilor şi a altor venituri în anii precedenţi, prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2022-2024, elaborată de către Ministerul Economiei etc.

De asemenea, proiectul prevede cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022, prognozate la suma de 31,2 miliarde de lei, în creștere cu 3,7 miliarde de lei față de anul precedent. Cheltuielile au fost repartizate pentru programul 90 „Protecția socială”, cu subprogramele sale, în vederea asigurării dreptului la pensii și prestații sociale, dar și implementării unor măsuri noi de politici pentru sporirea protecției sociale a populației. 

Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este elaborat conform prevederilor Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, Legii nr. 181/ 2014 finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale și altor acte normative ce ţin de domeniul protecţiei sociale de stat.

Foto: Guvern

img21008871

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!