Președinta Maia Sandu a discutat cu Ambasadorul Danemarcei
17:00 | 22.11.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Søren Jensen, Ambasadorul Regatului Danemarcei la Chișinău, cu reședința la București, relatează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Președinției, oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor moldo-daneze, despre extinderea contactelor între cele două țări, dar și despre oportunitățile de cooperare în domeniul eficienței energetice și al digitalizării.
În timpul întrevederii, Maia Sandu și-a exprimat interesul pentru identificarea unor noi oportunități de atragere a investitorilor danezi în Moldova.
Întrevederea Președintei Sandu cu Ambasadorul Søren a avut loc în contextul consultărilor politice interministeriale moldo-daneze, care se vor desfășura pe 23 noiembrie.
Foto: Președinție