Guvernul facilitează accesul producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii la fondurile de subvenționare
16:33 | 24.11.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 24 nov. /MOLDPRES/. Producătorii agricoli micro, mici și mijlocii vor putea accesa mai ușor sursele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. În acest sens, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
Documentul prevede ajustarea politicii de subvenționare la necesitățile economiei naționale și ale populației, modificarea noțiunilor de producători agricoli mici, mijlocii și mari. La fel se propune completarea legii cu noțiunea de „producător agricol micro” - care deţine cu drept de proprietate sau posesie și folosință până la 2 de hectare de teren agricol arabil și/sau până la 1 hectar de teren ocupat de culturi perene în rod, ori 1 hectar de legume în câmp deschis, ori 0,1 hectar de legume în teren protejat, ori până la 40 de capete de bovine sau 50 de capete de porcine, ovine/caprine, şi, în orice caz, nu depăşeşte criteriile stabilite pentru întreprinderea micro prin Legea cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii.
Conform proiectului, principalele modificări constau în sporirea accesului producătorilor agricoli micro și mici, mijlocii la subvenții. De asemenea, pentru prima dată, va fi favorizat accesul la subvenții pentru instituțiile de învățământ cu profil agricol, cât și al celor din domeniul de cercetare-inovare. De suport din partea statului vor beneficia și asociațiile utilizatorilor de apă pentru Irigare care vor avea posibilitate să procure mașini și utilaje pentru exploatarea și întreținerea sistemelor de irigare și desecare.
Proiectul mai prevede păstrarea condițiilor existente de reglementare privind subvenționarea creditelor acordate producătorilor agricoli și excluderea prevederii cu referință la acordarea plăților directe per hectar.
Totodată, a fost extinsă lista categoriilor de producători care vor beneficia de subvenții majorate. Aceasta se referă la producătorii din sectorul zootehnic și producătorii care se asociază. Modificările sunt necesare în contextul în care sectorul zootehnic a fost declarat sector prioritar și necesită investiții mari, atât din partea agenților economici, cât și din partea FNDAMR. Acordarea subvențiilor majorate va stimula producătorii agricoli să investească sume mari în dezvoltarea acestuia.
Se propune și susținerea asocierii producătorilor prin alocarea subvențiilor majorate cu scopul de a spori competitivitatea sectorului agroalimentar, obținerea valorii adăugate, încurajarea și stimularea acestora.
În vederea urgentării procesului de redistribuire a mijloacelor financiare nevalorificate până la 1 septembrie al fiecărui an în curs, în cadrul unei măsuri sau submăsuri, categorii de producători agricoli, se propune aprobarea acestora de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în baza unei notificări din partea Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Foto: Guvern